Alte sporturi

Rm. Vâlcea va avea echipă de volei feminin în Divizia A2

COLABORARE / Săptămâna trecută s-au pus bazele unei alianţe fructuoase între CS CET Govora şi Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”

În urma rezultatului obţinut la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar, fetele pregătite de Nicoleta şi Marius Mărgărit au intrat în atenţia conducerii Clubului Sportiv CET Govora. Chiar dacă deocamdată nu a fost semnat nici un contract, este sigur faptul că în curând Rm. Vâlcea va avea o echipă de volei feminin care va activa în Divizia A2. Astfel, între cele două cluburi va avea loc o fuziune, iar toate voleibalistele, de la speranţe şi până la senioare vor juca sub numele de CET Govora – CNMB.

„Nu am stabilit încă detaliile dar am fost asiguraţi că această fuziune va avea loc. Investiţia va fi mică pentru că avem numai jucătoare vâlcene, nu este ca atunci când ai cumpăra sportive şi ar trebui să le asiguri şi casă şi masă”, ne-a declarat Marius Mărgărit. Acesta a mai precizat că dacă va fi loc, fetele îşi vor disputa meciurile de Diviza A2 în Sala Sporturilor „Traian”, unde spectatorii nu se vor mai confrunta cu problema aglomeraţiei. „Dacă nu se va găsi loc pentru noi, nu este nici o problemă pentru că Sala „Capela” este omologată chiar şi pentru Divizia A şi vom putea juca acolo la fel de bine”, a adăugat antrenorul.

În condiţii bune de pregătire, progresul este sigur

Pentru a îmbunătăţi componenţa echipei, Marius Mărgărit intenţionează să aducă două junioare, una de la Slatina, titulară la lotul naţional şi alta de la Satu Mare. „Ambele sportive îşi doresc încă de anul trecut să vină la noi, iar efortul financiar pentru aducerea lor este foarte mic pentru că sunt junioare. Eu cred că echipa noastră, care a ieşit atât anul acesta campioană, cât şi anul trecut are mari şanse să ocupe primele două locuri în Divizia A2 şi chiar să participe la turneul de promovare, însă fără pretenţii”, a spus Mărgărit. În ceea ce priveşte jucătoarele actuale ale CNMB, antrenorul este de părere că cel puţin 4-5 dintre ele au şanse să ajungă voleibaliste de valoare într-un an de zile, cu pregătire intensă, cantonamente, vitaminizare şi prime de joc, aşa cum se preconizează în viitoarea colaborare. „Este un an dificil din punct de vedere financiar, dar dacă lucrurile evoluează aşa cum trebuie şi economia va merge mai bine, cred că se poate mai mult, chiar şi Divizia A”, a afirmat Mărgărit.

Primarul Mircia Gutău, alături de voleibalistele vâlcene

Întreaga echipă a fost mobilizată de gestul primarului Mircia Gutău, care la fel ca şi anul trecut a oferit fiecărei jucătoare câte un buchet de flori. În plus, edilul Râmnicului va oferi premii substanţiale în bani atât fetelor, cât şi celor doi antrenori. „Întotdeauna am avut parte de sprijinul Primăriei, iar gesturile domnului Mircia Gutău sunt de demne de apreciat. Pentru a îi mulţumi, fetele şi-au propus ca şi anul viitor să iasă campioane. Toţi antrenorii prezenţi ne-au spus că suntem unici în România, pentru că nici una din cele opt echipe participante nu a avut parte de astfel de gesturi din partea primarilor”, a declarat Mărgărit.

CNMB a mai activat în Divizia A2 şi în trecut

CNMB a mai avut o astfel de colaborare, până acum opt ani cu CS Chimia, mai exact în intervalul 1991–2001. Echipa din acea perioadă se numea Liceul „Mircea cel Bătrân” Chimia şi juca tot în Divizia A2. „A fost o colaborare foarte bună până în ultimul an, când celor de la Chimia le-a venit ideea să promovăm în Divizia A1. Cu toate că în cei 10 ani, de cinci ori am fost prezenţi la turneele finale de promovare, era clar că CS Chimia nu putea susţine o echipă de Divizia A1 în acea perioadă. Cu toate acestea, fetele au promovat, au jucat 6-7 meciuri, însă clubul nu a rezistat din punct de vedere financiar şi colaborarea a luat sfârşit. Oricum, experienţa competiţională dobândită la Divizia A2 ne-a ajutat foarte mult, pentru că am obţinut două titluri naţionale consecutive la junioare I, în 1992 şi în 1993”, a afirmat Marius Mărgărit.

Activitatea sportivă, cartea de vizită a liceului

La final, antrenorul vâlcean a ţinut să menţioneze faptul că tradiţia sportivă a CNMB face ca numele liceului să fie recunoscut, atât în ţară, cât şi peste hotare. „Activitatea sportivă este o carte de vizită foarte bună pentru întreg liceul. Sportul este cel mai bun ambasador al ţărilor, prin sport poţi să ieşi în evidenţă şi să te faci cunoscut”, a conchis Marius Mărgărit.
Ovidiu DULĂCIOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button