Liga IV

Surprize la Călimăneşti şi Măciuca

În afara derbiului de la Mihăeşti, în celelalte meciuri desfăşurate în runda intermediară de săptămâna trecută s-au consemnat de asemenea câteva rezultate surprinzătoare. Astfel, Cozia Călimăneşti a fost lovită de ghinion în partida cu Lotru Brezoi, remizând 1-1, însă marcând două goluri, din păcate, pentru antrenorul Gabi Mangalagiu, unul fiind în propria poartă. „Am fost penibili. Am jucat cel mai prost meci din acest campionat”, a spus la finele partidei antrenorul Coziei, Gabi Mangalagiu. În cadrul unui alt meci, Damila Măciuca a reuşit să se impună în faţa Posadei Perişani, cu 4-3, toate golurile echipei patronate de Dan Niţu fiind înscrise de Grecea, jucătorul aducând revanşa mult aşteptată încă din turul campionatului.

CSM-ul lui Octavian Mâţoc şi Narcis Enăchescu a avut un meci cu o echipă parcă scoasă din Liga a X-a – Victoria Frânceşti, marcând de nouă ori în poarta adversă, mărind astfel şi mai mult numărul de goluri încasate de outsidera Ligii a IV-a.
Conexin Runcu a susţinut o partidă în compania unei echipe de valoare apropiată(Vartex Rm. Vâlcea), dacă e să ne luăm după poziţiile ocupate de cele două în clasament. Trupa lui Iulică Dincă a avut posibilitatea de a mai acumula trei puncte, în lupta pentru menţinerea în „elită”, însă a pierdut şi de această dată confruntarea. Echipa lui Dan Săraru, AS Şirineasa a trecut milimetric pe lângă victorie, remizând 1-1 cu Flacăra Horezu, după ce a intrat în avantaj la pauză.

Liţoiu vrea să retragă Olteţul Zătreni din campionat

În afară de Victoria Frânceşti şi Inter Rm. Vâlcea – care s-a retras din competiţie în urmă cu o lună – Olteţul Zătreni este cea de-a treia echipă care pare că nu mai are nicio o şansă să rămână din campionatul viitor la „masa bogaţilor” vâlceni. Olteţul nu a reuşit să se impună în faţa Sportului Rm. Vâlcea, în condiţiile în care conducea la pauză cu 1-0 şi ratase un penalty. Constantin Liţoiu, primarul comunei, nu a putut neglija prestaţia elevilor săi şi a spus: „Nu mă mai interesează cum joacă. Din acest moment, pot să piardă la câte goluri vor. Cred că, până la urmă, mă voi vedea nevoit să retrag echipa din campionat”.

CSM II – Minerul Berbeşti, reprogramat

Meciul dintre CSM II Rm. Vâlcea şi Minerul Berbeşti, care trebuia să aibă loc miercuri, 12 aprilie, în cadrul etapei intermediare, a fost amânat. Motivul care a stat la baza acestei decizii a AJF Vâlcea l-a reprezentat faptul că juniorii de la CSM II trebuiau să susţină în aceeaşi zi un meci din cadrul campionatului naţional rezervat republicanilor. Partida urmează a se disputa pe 13 mai, de la ora 18.00.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button