Politica

Schimbări în conducerea liceului şi a spitalului din Bălceşti

Social-democraţii din Bălceşti încearcă să realizeze cât mai rapid transferul de putere în plan local, considerând că a trecut deja suficient de mult timp de la intrarea PSD la guvernare. Victor Marin, liderul filialei, ne-a precizat că a purtat o serie de discuţii cu colegii săi pe această temă, stabilind în linii mari persoanele ce urmează să fie susţinute de partid pentru ocuparea unor funcţii importante. Intrând în detalii, el ne-a mărturisit că, spre exemplu, la Liceul „Petrache Poenaru”, PSD agreează varianta numirii lui Ion Liţoiu în postul de director. Tot aici, adjuncţi vor fi cel mai probabil Cristian Vâlceanu şi Gheorghe Stamin. La Clubul Copiilor, funcţia de conducere va fi ocupată de Calotă Curelaru, fiica primarului. Şi la Spitalul din Bălceşti se ştie încă de acum cine va fi manager general, Gabriel Popescu clasându-se nu numai în topul preferinţelor pesediştilor, ci şi al comunităţii.

În echipa sa, vor fi incluşi Victoria Şenker, care va ocupa funcţia de director adjunct pe zona medicală, precum şi Marius Geică, susţinut pentru postul de director economic.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button