Liga II

CSM-ul a învins Pandurii mai clar decât o arată scorul

SPERANŢE / Evoluţia „municipalilor” de la Tg. Jiu a demonstrat că echipa are faţă de Liga I, iar Enache Cîju a fost omul meciului reuşind dubla

Sâmbătă, pe terenul sintetic din incinta stadionului Municipal „Tudor Vladimirescu”, echipa pregătită de Alin Artimon, Mitică Teleşpan şi Roberto Ivan a susţinut ultimul test înaintea începerii returului în compania formaţiei de primă ligă, Pandurii Tg. Jiu. Tehnicianul vâlcenilor a folosit încă din primul minut al meciului cu Pandurii echipa pe care cel mai probabil o vom vedea sâmbătă, 28 februarie, în partida cu Arieşul Turda.

Datorită faptului că Dobre şi Popa sunt suspendaţi pentru meciul din prima etapă aceştia nici nu au făcut deplasarea cu echipa, în prima garnitură şi-au făcut apariţia nou-veniţii Mihuţ şi Roszel, iar Pasăre a fost reprofilat pe postul de mijlocaş dreapta. Aproximativ 100 de spectatori gorjeni au venit să-şi vadă echipa favorită la lucru, însă au plecat extrem de dezamăgiţi. Deşi antrenorul Sorin Cîrţu a început partida cu titularii de drept, cei care au fost mai mereu la conducerea jocului au fost vâlcenii. După un început destul de echilibrat în care ambele formaţii au reuşit să se anihileze undeva pe la jumătatea terenului, gorjenii au reuşit deschiderea scorului, oarecum contrar cursului jocului. În minutul 13, după un atac prelungit al Pandurilor, mingea a ajuns la Vasilache şi tehnicul mijlocaş gorjean l-a păcălit pe nexperimentatul Goge care a fost nevoit să faulteze în careu, iar arbitrul Ţuţurigă a indicat punctul cu var. Alex Păcurar a executat cu siguranţă lovitura de pedeapsă şi scorul a devenit 1-0. Din fericire, „municipalii” n-au acuzat nici un moment primirea golului şi au continuat să practice un joc plăcut ochiului, cu pase din prima şi presing agresiv, prestaţie care i-a făcut pe cei prezenţi să laude echipa vâlceană. Astfel că, în urma unei combinaţii excelente purtate în viteză de echipa vâlceană a venit şi golul egalizator din minutul 20. Sergiu Popescu l-a văzut bine demarcat pe Enache Cîju, i-a pasat printre fundaşii adverşi, iar acesta din urmă l-a executat cu calm pe Stanca trimiţând mingea cu latul în colţul lung al porţii gorjene. Deşi pe teren se întâlneau două echipe care evoluează în eşaloane diferite, pe teren, acest lucru nu s-a văzut mai deloc, ba din contră, cei care au ieşit mai mult în evidenţă au fost „municipalii”. În minutul 28, CSM-ul trebuia să beneficieze de o lovitură de pedeapsă după un fault clar făcut de Rus asupra lui Cîju, însă arbitrul Ţuţurigă s-a făcut că nu vede. Cinci minute mai târziu, vâlcenii au fost la un pas de golul doi după o centrare a lui Sergiu Popescu, dar Kutlacek s-a încurcat în propriile picioare şi scorul a rămas neschimbat. În minutul 38, Jaka Stromajer a profitat de o bâlbâială a defensivei gorjene, a pătruns în careu şi, deşi avea o poziţie favorabilă pentru şut a preferat să-i paseze lui Gârlă care venea din spate, dar în cele din urmă faza s-a răcit. Dominarea clară a formaţiei vâlcene avea să se materializeze în sfârşit în minutul 42, Stromajer a centrat perfect şi acelaşi Câju, cel mai bun om al trupei lui Artimon, l-a învins pentru a doua oară în acest meci pe Stanca, ducând scorul la 2-1.
Dacă în prima parte am asistat la un fotbal de calitate, nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre repriza a doua care a fost mult mai săracă în faze de poartă. Mai întâi am consemnat şi primul şut înspre poarta vâlceană al gorjenilor din acest meci abia în minutul 53 când Vasilache a şutat slab din afara careului şi Perianu a reţinut fără probleme. În minutul 64, „pandurii” au fost foarte aproape de golul egalizator, dar mingea trimisă cu capul de Pârvu după o centrare a veteranului Luţu, l-a găsit la post pe portarul vâlcean care a reuşit să reţină în 2 timpi. Replica vâlcenilor nu a întârziat să apară şi după numai trei minute combinaţia dintre Cîju, Gârlă şi Stromajer a fost foarte aproape să ducă scorul la 3-1, dar atacantul sloven a ajuns târziu la minge şi Mingote a reuşit să respingă. Din păcate, în minutul 75, Robert Săceanu care intrase pe teren la începutul părţii secunde a avut un schimb de mai dur replici cu Tilincă, iar arbitrul Ţuţurigă, probabil dorind să fie evidenţiat, a scos cartonaşul roşu pentru mijlocaşul vâlcean şi pe cel galben pentru atacantul gorjean. „Municipalii” n-au rămas cu un om mai puţin pe teren deoarece protocolul stabilit înaintea partidei de cele două formaţii prevedea ca, în cazul unei eliminări poate fi introdus un alt jucător în locul acestuia, aşa că în locul lui Săceanu a intrat tânărul Florin Pârvu. De altfel aceasta a fost şi ultima fază mai importantă a meciului care s-a încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea vâlcenilor. Îmbucurătoare a fost prestaţie per ansamblu a formaţiei vâlcene care a practicat un fotbal plăcut ochiului, şi-a creat ocazii de a marca, apărarea a dat siguranţă, iar nou-veniţii au demonstrat că, în momentul în care se vor pune la punct cu pregătirea fizică vor avea un cuvânt greu de spus în echipă.
CSM Rm. Vâlcea: Perianu – Mihuţ, Dinu, Kutlacek, Goge – Pasăre, Gârlă, Sg. Popescu, Roszel – Câju , Stromajer. Au mai intrat: Rusandu, Săceanu, Boroiban, Melcea, Dandea şi Pârvu.
Pandurii Tg. Jiu: Stanca – Rusu, Rus, Chibulcutean, Cardoso – Simion, Stângă, Stancu, Păcurar – Vasilache, Piţurcă. Au mai evoluat: Mingote, Hidişan, Martinovic, Luţu, Pârvu, Tilincă, Murgan.

Marin Condescu, superstiţios!

Preşedintele formaţiei Pandurii Tg. Jiu a urmărit meciul pe care echipa sa l-a disputat cu CSM Rm. Vâlcea împreună cu oficialii din Zăvoi, Alin Trandafir şi Florin Verigeanu. Boss-ul gorjean a lăudat prestaţia echipei pregătite de Alin Artimon, iar la final, mai în glumă, mai în serios, a spus că este bucuros că echipa sa a fost învinsă de vâlceni. A făcut această afirmaţie probabil din superstiţie spunând că şi anul trecut CSM-ul a învins Pandurii cu 1-0 şi le-a mers foarte bine în campionat. Acum, „municipalii” s-au impus tot la un gol diferenţă, scor 2-1, iar preşedintele Condescu speră că istoria să se repete, iar echipa sa să aibă un parcurs cât mai bun în returul acestei ediţii de Liga I.

Săceanu a luat roşu

După cum se ştie lui Robert Săceanu i se spune „Gattuso” încă de pe vremea când era titular de drept la Universitatea Craiova. I s-a spus aşa datorită modului în care abordează duelurile cu adversarii, fiind la fel de hotărât ca mult mai titratul jucător al lui AC Milan, Rino Gattuso în momentul în care îşi întâmpină oponentul. Şi în meciul cu Pandurii, Săceanu a ţinut să demonstreze că nu degeaba este asemănat cu temutul mijlocaş italian. Intrat la pauză în locul lui Roszel, deşi nu este pus la punct cu pregătirea fizică, Robert a încercat să compenseze acest lucru prin duelurile unu la unu cu adversarii luându-i pe aceştia „cu fulgi cu tot”. În urma unui atac mai dur avut de „Gattuso” din Zăvoi asupra lui Cosmin Tilincă, cei doi jucători au început să se îmbrâncească. Deşi era doar un meci amical şi lucrurile nu au degenerat, arbitrul partidei, din exces de zel probabil, l-a eliminat pe Săceanu în timp ce atacantului gorjean i-a acordat doar cartonaş galben. Făcând abstracţie de acest incident şi de faptul că trebuie să se pună la punct cu pregătirea fizică, în minutele în care a evoluat Robert Săceanu a demonstrat că este un jucător de clasă şi că, în momentul în care va fi la parametrii optimi, va fi un om de bază în tabăra vâlceană.

Una caldă, alta rece

La CSM Rm. Vâlcea a revenit după o pauză destul de lungă şi mijlocaşul Iosif Melcea, acesta ratând practic întreaga pregătire de iarnă după ce s-a accidentat la gleznă în chiar primul meci amical disputat de vâlceni în această iarnă, cel cu FC Caracal. Micuţul mijlocaş a intrat în minutul 60 al meciului cu Pandurii şi a avut o evoluţie destul de bună.
Din păcate, revenirea lui Melcea a coincis cu accidentarea unui coleg de-al său. În urma unui duel cu un adversar Bogdan Vişa a suferit o accidentare la genunchi ceea ce-l face indisponibil cel puţin două săptămâni. Accidentarea lui Vişa coroborată cu indisponibilitatea lui Vătavu îi dau mari bătăi de cap antrenorului Artimon care se vede în acest moment fără o soluţie viabilă pentru înlocuirea celor doi apărători centrali care sunt titulari de drept, Dinu şi Kutlacek.
Romulus DUMITRU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button