Liga III

FC Oltchim a rămas fără stadion

Mihai Diculoiu, preşedintele Sindicatului Liber Oltchim, ne-a declarat la finele săptămânii trecute că terenul pe care este amplasată baza sportivă şi unde activează echipa de Liga a III-a a fost pierdut în urma unei sentinţe judecătoreşti. Cele două persoane fizice care au revendicat proprietatea, Annemarie Zorgnotti Kapp şi Siegfried Ludwig Kapp au câştigat procesul intentat Primăriei Râmnicului atât la Vâlcea, cât şi la Curtea de Apel Piteşti, decizia fiind obligatorie şi irevocabilă. În 1974, actuala suprafaţă de teren a trecut în administrarea Combinatului Chimic Oltchim, care, în decurs de câţiva ani, a construit baza sportivă.

În perioada 1996-2000, mai precis în timpul când Sorin Zamfirescu era primar în Râmnic, cei 47.000 de metri pătraţi ai bazei au fost trecuţi în administrarea municipalităţii locale, pentru ca în 2003 Sindicatul Liber Oltchim să devină proprietar pe investiţiile făcute de-a lungul anilor.

 „Legea bazelor sportive este clară”

Noii proprietari nu vor putea folosi terenul în alte scopuri decât pentru desfăşurarea activităţilor sportive. În acest sens, Diculoiu a făcut referire la Legea 472 / 2004, în care se menţionează că nu se poate schimba destinaţia bazelor sportive aflate în patrimoniul statului: „Schimbarea destinaţiei sau desfiinţarea unor baze sportive aparţinând domeniului public ori privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se va putea face numai prin hotărâre a Guvernului şi cu construirea prealabilă a altor baze sportive similare celor desfiinţate”.

„Vom cere despăgubiri”

Mihai Diculoiu a mai adăugat că Oltchim va trebui să primească banii pe toate investiţiile realizate de-a lungul anilor, în cazul în care proprietarii nu vor ajunge la un consens cu societatea. „Se va face evaluarea de către un expert a tuturor dotărilor prezente : terenul de fotbal, terenurile de tenis de câmp, tribune, vestiare etc. Noi aşteptăm decizia prin care proprietarul să fie pus în posesie. Oricum, proprietarii vor trebui ori să ne despăgubească sau să accepte să îi plătim chirie. Altă soluţie nu există”.

„Primăria trebuia să facă apel”

Preşedintele Sindicatului Liber Oltchim ne-a mai declarat că nu este de acord cu faptul că primăria Râmnicului a acceptat atât de uşor sentinţa dată de Curtea de Apel Piteşti şi că trebuia să conteste decizia: „După părerea mea, autorităţile locale au renunţat mult prea uşor la luptă. Era normal să mai existe încă un recurs în urma deciziei de la Piteşti”.

Mircia Gutău: „Un nou recurs ar fi însemnat un abuz”

În replică, edilul Râmnicului, Mircia Gutău, ne-a spus că autorităţile locale au făcut tot ce a fost posibil. „Un nou recurs la decizia Curţii de Apel de la Piteşti ar fi fost considerat drept un abuz. Este o pierdere imensă pentru sportul vâlcean. Cunosc acest lucru. Dar Primăria nu a putut face mai mult de atât”, ne-a declarat Mircia Gutău.
Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button