Diverse

Meciuri oficiale de Mărţişor

DEBUT / Sferturile de finală ale fazei judeţene ale Cupei României, programate a se desfăşura duminică, 1 martie, vor reprezenta „ceremonia de deschidere” pentru returul campionatului

Parcă mai lungă decât oricând, vacanţa se va încheia, în sfârşit, pentru echipele de fotbal din judeţul nostru. În prima zi de primăvară, mai exact duminică, 1 martie, începând cu ora 12.00, microbiştii vor putea urmări patru meciuri oficiale ale formaţiilor din eşalonul de elită judeţean. Asociaţia Judeţeană de Fotbal a programat pentru această dată disputarea sferturilor de finală ale Cupei României, competiţie în care mai sunt angrenate doar echipe de Liga a IV-a. Învingătoarele acestor jocuri vor merge în semifinalele competiţiei ce se vor desfăşura pe 20 mai.

Cupa României – faza judeţeană
Sferturi de finală

Ghecon Lăpuşata – AS Şirineasa
Damila Măciuca – Flacăra Horezu
FC Vartex – Sportul Rm. Vâlcea
AS Mihăeşti – CSM Drăgăşani
* meciurile se dispută duminică, 1 martie, de la ora 12.00, pe terenul primelor echipe

Main-eventul Cupei se joacă la Fârtăţeşti

Partida de la Fârtăţeşti dintre Ghecon Lăpuşata şi AS Şirineasa reprezintă capul de afiş al sferturilor de finală ale Cupei României. Chiar dacă în campionat diferenţa între cele două formaţii este de 12 puncte, această competiţie a fost mereu una a surprizelor, aşa că nu este exclus ca meciul să se încheie cu o victorie a echipei mai slab cotată. Chiar şi antrenorul gazdelor a luat în calcul această variantă. „În mod normal, suntem favoriţi. Ne dorim două trofee în acest an, aşa că trebuie să trecem de AS Şirineasa. Sunt convins, însă, că va fi un joc greu, de luptă şi şansele sunt egale în cazul în care terenul nu se va prezenta în cele mai bune condiţii. Totul depinde de vreme şi de starea suprafeţei de joc. Sperăm ca toate acestea să fie în favoarea noastră şi să câştigăm jocul”, a menţionat Emil Popescu cu privire la confruntarea de duminică. O părere similară despre acest joc a avut şi primarul Dan Săraru: „Ghecon e echipa de pe primul loc din Liga a IV-a, aşa că are prima şansă de a obţine victoria. Asta nu înseamnă, însă, că noi vom merge la Fârtăţeşti să ne predăm. Ne dorim să ajungem în finală şi trebuie să câştigăm acest meci pentru a mai putea spera că ne putem îndeplini obiectivul”. „Cu excepţia unei singure partide, toate meciurile din perioada de pregătire le-am disputat pe terenul adversarelor tocmai în ideea că întâlnirea cu FC Ghecon o vom avea în deplasare, la Fârtăţeşti. Acesta este un dezavantaj în plus pentru noi, însă sperăm într-o surpriză”, a mai adăugat edilul din Şirineasa.

Se repetă surpriza din campionat la Măciuca?

Rezultatul de la Măciuca, dintre Damila şi Flacăra Horezu a reprezentat prima mare surpriză a actualului sezon de Liga a IV-a. Gruparea lui Dan Niţu, proaspăt promovată în elita fotbalului judeţean a reuşit, chiar în debutul campionatului, să se impună cu scorul de 2-1 în faţa formaţiei antrenată de Costel Chelcea, pe atunci considerată a fi una dintre favoritele la câştigarea Ligii a IV-a. Tragerea la sorţi a sferturilor de finală ale Cupei le-a oferit acum, celor de la Flacăra Horezu, şansa revanşei. Meciul va fi cu atât mai interesant cu cât cele două formaţii se vor înfrunta şi în prima etapă a returului de campionat. Diferenţa între cele două partide o reprezintă doar terenul de joc. Meciul de Cupa României se va desfăşura la Măciuca, în timp ce partida din campionat va avea loc la Horezu. În ciuda rezultatului consemnat în tur, cele două întâlniri dintre Damila şi Flacăra nu au acum o favorită certă. De aceeaşi părere este şi Adi Glăvan, jucătorul rămas să se ocupe de Flacăra în lipsa lui Costel Chelcea. „Meciul e echilibrat. Sperăm, totuşi, să nu mai fim surprinşi precum în debutul campionatului. Ne dorim victoria în acest meci nu doar pentru că astfel ajungem în semifinalele Cupei României, ci şi pentru că avem de luat o revanşă după înfrângerea suferită în campionat. În mod normal, însă, suntem favoriţi abia în meciul de peste două săptămâni, când vom juca la Horezu”, a spus Glăvan. Totodată acesta a mai adăugat şi faptul că şi-a dori ca meciurile din Cupă să se amâne, având în vedere starea precară a terenurilor.

Momentul adevărului pentru formaţia lui Marian Leţa

Sportul Rm. Vâlcea n-a avut prea multă linişte în pauza competiţională. Au fost momente în care s-a vehiculat că sponsorul Neluş Giuran şi-a retras sprijinul, echipa a rămas fără mulţi dintre jucători, iar preşedintele Cristi Manu intenţiona, în aceste condiţii, să vândă Sportul. Până la urmă, însă, toţi cei implicaţi la fosta campioană a judeţului au ajuns la un numitor comun, astfel că în ultima săptămână s-a revenit din nou la planuri măreţe. De fapt, dintre toţi jucătorii „transferaţi” la un moment dat la alte echipe, singura pierdere importantă a Sportului o reprezintă cea a lui Adi Albinaru. Jucătorul a fost, totuşi, repede înlocuit de noile achiziţii ale formaţiei lui Manu. Antrenorul Marian Leţa se laudă cu 9 jucători noi, de pe la echipe din Argeş şi Sibiu, „fotbalişti cel puţin de valoarea celor care-au părăsit echipa”. Câte din toate acestea sunt adevărate vom afla duminică, 1 martie, atunci când Sportul o va întâlni la Fedeleşoiu pe FC Vartex, în sferturile de finală ale Cupei României. „Avem şanse de 99 la sută să jucăm finala Cupei României. Printr-o minune sau din prostie am putea pierde meciul cu Vartex”, crede Marian Leţa, ideea fiindu-i întărită şi de faptul că are la dispoziţie un lot numeros, există concurenţă pe posturi, astfel că jucătorii noi vor da totul pe teren pentru a demonstra că merită titularizaţi şi în campionat. De partea cealaltă, cu doar un jucător nou în lot, Dan Smarandache (de la Posada Perişani), Vartex-ul crede şi ea în şansa sa, însă admite că-i va fi greu să poată obţine biletul pentru semifinale . „Sportul e o echipă bună, are un lot valoros. La noi nu s-au schimbat prea multe în ultimii ani, n-am reuşit să fim chiar o echipă de top, aşa că nu putem spune că am avea prea multe şanse să mergem mai departe în Cupa României. Vom juca, însă, cu ambiţie, iar această abordare ne-ar putea aduce victoria. Reprezintă un avantaj pentru noi şi faptul că jucăm pe teren propriu, la Fedeleşoiu. Sunt convins că vor asista mulţi spectatori la meci şi ne vor susţine”, a menţionat şi George Popolan, cel mai reprezentativ jucător al Vartex-ului.

Formaţia lui Stănică încearcă să depăşească aşteptările

Cum titlul la Liga a IV-a reprezintă un obiectiv aproape imposibil de realizat, CSM Drăgăşani şi-a propus să câştige în acest an trofeul destinat câştigătoarei fazei judeţene a Cupei României. Până atunci, însă, mai are de disputat trei meciuri. Unul dintre acestea va avea loc la finele săptămânii, atunci când jucătorii antrenaţi de Narcis Enăchescu şi Octavian Mâţoc vor da piept cu AS Mihăeşti. Echipa lui Nicolae Stănică ţinteşte semifinalele pentru a se număra, măcar în Cupă, dacă în campionat nu se poate, printre cele mai bune patru echipe din Liga a IV-a. „Vom juca împotriva unei echipe puternice. Meciul pleacă, însă, de la 0-0, aşa că avem şi noi şansa noastră. Orice victorie în plus în această fază a competiţiei reprezintă o performanţă pentru noi, ţinând cont de faptul că suntem în primul an la Liga a IV-a. Sperăm să conteze şi faptul că meciul se va juca la Mihăeşti, şi nu pe terenul adversarilor”, a declarat antrenorul gazdelor, Marian Deaconescu.

S-a stabilit programul semifinalelor

Pentru a evita o nouă tragere la sorţi, AJF Vâlcea a stabilit încă din decembrie şi programul semifinalelor fazei judeţene ale Cupei României. Aşadar, în urma meciurilor ce se vor disputa duminică, 1 martie, vom afla şi disputele din penultimul act al competiţiei, care vor avea loc pe 20 mai, într-o singură manşă, în cuplaj, pe teren neutru. Astfel, învingătoarea jocului 1, adică a meciului FC Ghecon Lăpuşata – AS Şirineasa urmează să întâlnească în semifinale învingătoarea din partida AS Mihăeşti – CSM Drăgăşani, iar formaţia care se va impune în jocul dintre Damila Măciuca şi Flacăra Horezu va înfrunta în semifinale învingătoarea din meciul Vartex Rm. Vâlcea – Sportul Rm. Vâlcea.

Din 2010, penultimul act se joacă în dublă manşă

Preşedintele AJF Vâlcea, Constantin Pintilie, intenţionează ca din sezonul următor să implementeze un sistem uşor diferit pentru Cupa României. Noutatea faţă de regulamentul în vigoare se referă la semifinalele fazei judeţene ale Cupei României. Astfel, dacă propunerea AJF-ului va fi aprobată în Adunarea Generală de la finele acestei săptămâni, semifinalele s-ar putea juca din 2010 în dublă manşă. Cu alte cuvinte, nu vor mai fi doar două jocuri, pe teren neutru, aşa cum se întâmplă în ediţia din acest an, ci patru. Fiecare dintre echipele angrenate în această fază a competiţiei va avea parte de un meci pe teren propriu şi de un altul în deplasare.
Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button