Diverse

Staţiunea Băile Olăneşti s-a umplut până la refuz

AFLUX / În această perioadă a anului, peste 700 de copii sunt cazaţi la Hotelul Parâng

Micuţii fotbalişti de la diverse cluburi din ţară s-au reunit la finele săptămânii trecute în staţiunea Olăneşti, pentru un schimb de experienţă şi, bineînţeles, în vederea unor partide amicale premergătoare competiţiilor oficiale. Peste 700 de copii au venit la noi în judeţ pentru a se bucura de frumuseţile naturii şi, totodată, pentru a se pregăti în cele mai bune condiţii. Mai toate grupele de copii şi juniori din Vâlcea s-au strâns în această perioadă în staţiunea Olăneşti, unde, alături de peste 600 de fotbalişti veniţi din numeroase judeţe, se antrenează pentru a fi în formă maximă o dată cu începerea campionatelor la care iau parte.

Astfel, fiecare antrenor îşi va pregăti elevii, pe care îi va introduce pe teren pentru a disputa meciuri de pregătire în compania unor grupări venite din Bucureşti, Craiova, Piteşti, Mioveni şi Curtea de Argeş. „În fiecare zi, grupa de copii cu care am venit în Olăneşti va susţine câte un meci cu diverse echipe prezente în staţiune. Aceste cantonamente reprezintă un prilej pentru ca toţi copiii să capete experienţă şi să se obişnuiască cu tehnica de joc de la diferite grupări din ţară”, ne-a spus Marian Deaconescu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button