Liga V

Terenul de la Şirineasa, blestemat pentru Luncavăţul?

• popeştenii au retrogradat pe acel teren, iar acum, din cele 5 meciuri disputate „acasă” nu au obţinut decât o victorie, restul succeselor venind din deplasare

Acţiunea demarată de fostul primar, Constantin Şerban, în urmă cu mai bine de un an, de reabilitare a bazei sportive din Popeşti, a necesitat o măsură pe care jucătorii echipei de fotbal din localitate şi nimeni altcineva nu şi-o dorea şi anume acea de o muta pe Luncavăţul, pentru un timp, pe un alt teren. Şerban a încercat la început să găsească o modalitate pentru a evolua pe terenul „sintetic” din Zăvoiul vâlcean, însă până la urmă s-a ajuns la concluzia că baza sportivă de la Şirineasa e o variantă mai bună, asta în ideea în care şi primarul Săraru a fost de acord să-i găzduiască pe popeşteni. Numai că lucrurile au mers prost pentru ei, încă din campionatul trecut acuzând faptul că terenul din Şirineasa e ghinionist.

Nu, însă, pentru toate echipele, AS Şirineasa, formaţie căreia îi aparţine această bază, reuşind să realizeze performanţe notabile pe acest teren. De fapt, a devenit un fel de legendă, că la Şirineasa atunci când joacă echipa primarului Dan Săraru, nu se câştigă, cu oarecare excepţii (aici încadrându-se şi meciul disputat de jucătorii antrenaţi de Costel Gaiţă în compania celor de la Damila Măciuca). Aşadar, terenul din Şirineasa e blestemat doar pentru popeşteni, această idee a lui Sima şi companiei fiind demonstrată încă din sezonul când Luncavăţul a retrogradat din elita fotbalului judeţean. Nici la Liga a V-a lucrurile nu merg prea bine pentru popeşteni. Au început mai slab, fără nici un obiectiv, însă pe parcurs au văzut că se poate, astfel că se gândeau din nou la Liga a IV-a. Numai că nu au avut continuitate în rezultate. De fapt, aceştia au început să creadă că nu lipsa de valoare e de vină, şi cea de şansă, tot terenul de la Şirineasa fiind „buba”. Conform spuselor poştaşului Cătălin Sima, cel care-a rămas să se ocupe de Luncavăţul după ce Constantin Şerban a fost înlocuit din fruntea administraţiei locale, din cele 6 victorii obţinute în acest campionat, doar una a fost consemnată pe teren propriu, restul punctelor fiind acumulate din partidele disputate în deplasare. Date fiind acestea, au început deja să aibă teamă atunci când joacă „acasă”. Iar acum, amărăciunea lor este şi mai mare. Pe 6 decembrie vor avea meci de Cupă, o competiţie care întotdeauna a născut la Popeşti ambiţii deosebite, însă acum se consideră dinainte învinşi. Joacă împotriva echipei lui Dan Săraru şi pe terenul de la Şirineasa, deci totul pare pierdut pentru ei, asta fără să mai luăm în considerare şi diferenţa de valoare dintre cele două grupări. Totuşi, chiar dacă nu le-a purtat noroc, asta nu-i împiedică pe popeşteni să-i mulţumească edilului din Şirineasa pentru faptul că i-a găzduit în această perioadă pe terenul comunei.
Este posibil, însă, ca această situaţie să nu mai dureze mult. Luncavăţul aşteaptă să vină mai repede primăvara, atunci când i s-a promis că va putea reveni la Popeşti. Baza a fost amenajată încă de pe vremea „domniei” lui Constantin Şerban, singurul lucru pe care trebuie să-l mai facă autorităţile din Popeşti fiind acela de a gazona terenul. Dacă se va întâmpla în zilele următoare, aşa cum este preconizat, atunci jucătorii Luncavăţului pot spera că la începutul returului vor reveni la Popeşti. (Simona SIMA)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button