Nu doar clasa politică ar trebui curăţată, ci şi presa
• Propunem să începem acest proces cu fiţuica made in Pîrnău & Guminski!
• Vă delectăm şi cu un document interesant, autentic, nu făcătură, nu închipuire, care arată preocupările scribălăilor: plângerea penală pentru şantaj, formulată de Petre Ungureanu
În viaţă, pot tolera multe, însă, niciodată nu voi accepta ca o fiţuică în doi scribălăi specializaţi la serale să mă înjure la ordin politic sau pentru că aşa li s-a năzărit lor. Şi, de aceea, vreau să lămuresc câteva lucruri.
În primul rând, nu-mi va fi niciodată ruşine pentru faptul că, în perioada în care eram student la Facultatea de Matematică şi Informatică din Craiova, vara, lucram la o fabrică sau într-un magazin. Deci, mi se pare penibil să fiu atacat pe tema asta. Pur şi simplu, am preferat ca timpul să nu treacă inutil pe lângă mine şi nu mi se pare deloc deplasat că un student munceşte în vacanţe, ba din contră, e de apreciat şi dacă dă cu sapa, rindeaua, cu ce poate, şi dacă are noroc şi pile să găsească un loc muncă pe domeniul în care se şcoleşte. Am muncit cinstit şi nimeni nu a avut niciodată ce să îmi reproşeze. Grav este că, la Vâlcea, există şi oameni care îşi câştigă existenţa din presă fără să ştie ce înseamnă munca. Oameni care, de când îi ştiu, stau agăţaţi de izmenele unor politicieni şi ling după ei. Indivizi pentru care şi scrisul pare un chin, aşa că, după birouri, s-au specializat în „copy” şi „paste” din ziarele făcute cu trudă şi corect.
Pe şarpe, când îl doare capul, îţi iese în cale
Aşa au ajuns nişte mâncători de seminţe, slugarnici şi cu puţină şcoală, să cumuleze averi, maşini, case şi proprietăţi, într-o perioadă relativ scurtă. Intrând în presă, trăind pe spinarea altora, furând munca altora, servind interesele unor grupuri, evitând să facă angajări, pentru că asta ar fi însemnat taxe, impozite şi multe alte cheltuieli. Pentru ei, a fost mai simplu să slujească, să plagieze şi să-şi rezume eforturile la punerea în scenă a unor comenzi – după cum ei înşişi le numesc – „infecte”. S-au îmbogăţit. Să fie sănătoşi, dar şi discreţi, să nu dea cu băţul în baltă, pentru că tot ei se vor stropi! Ca să o spun mai plastic, sunt tocmai genul de oameni intraţi până la gât în rahat şi în jurul cărora a început să pută zdravăn.
Cine vorbeşte de moralitate şi averi nejustificate
Alerg în tot judeţul, de dimineaţa până seara, adesea mai mult decât 3 redacţii la un loc. Deşi lucrez în presă de vreo şapte ani, nu mi-am cumpărat apartament cu banii jos, maşina este şi ea luată în leasing, deci pentru totul plătesc rate. Şi nu mi-e ruşine pentru asta, deoarece pot oricând să mă uit în ochii oricui şi să-i spun ce gândesc, fără reţineri sau teamă. Lor, în schimb, ar trebui să le fie ruşine şi ştiu exact la ce mă refer! Sincer, mă şi apucă râsul când îi aud lăudându-se că ei dau cu mafioţii de pământ (sanchi!). Ăştia nu se numesc ziarişti, ci altfel… De fapt, ei nu sunt decât unii dintre cei care încearcă să-i intimideze pe jurnaliştii ce se încumetă să-i lovească într-adevăr pe „baronii” Vâlcii. Aceasta pare să fie principala lor preocupare. Dar, sigur, ce autoritate să aibă cuvântul unuia ca Tibi Pîrnău, care acum câţiva ani, vorba aceea, nu avea un ac, iar acum, vezi Doamne, e mare miliardar? ZERO! Cum a făcut bani acest tiriplici care s-a chinuit inutil să intre şi el la o facultate de stat? Cum îşi justifică averea? Prin ce metode a dobândit-o? Cât tupeu să fie pe acest individ să facă mare tam-tam pentru că un om – despre care ştie că nu fură şi are principii – că şi-a făcut un credit pentru a-şi lua o locuinţă? Ori să publice numerele de conturi luate de pe site-ul băncii care a acordat împrumutul ca şi când asta ar fi cine ştie ce grozăvie? În definitiv, de ce oamenii de afaceri care se consideră oneşti, clasa politică, mass-media tolerează o presă de genul celei promovată de Pîrnău, trepăduşul care prin 2001-2003 chiţăia de foame şi se ruga de Dumitru Persu, Mircea Perpelea şi Aurel Vlădoiu să-i pună ceva pe masă? De ce este finanţată „presa” făcută de personaje de teapa lui şi a lui Guminski? De cât timp au nevoie procurorii pentru a soluţiona plângerile pentru şantaj formulate împotriva fiţuicii lor de Petre Ungureanu, Nicu Spriridon şi cine ştie câţi alţii? Şi am mai avea o mie de astfel de întrebări, ale căror răspunsuri cu siguranţă v-ar convinge că şi presa ar trebui curăţată, nu doar clasa politică. Poate că niciuna dintre acestea nu-şi va mai avea, însă, rostul după ce Ion Tudor va afla că „fidelul” său Tibi se întâlneşte aproape în fiecare zi cu Dacian Vlădoiu, poate singurul său prieten şi confident din acest univers, alături de care pune ţara la cale. În detrimentul cui? Asta veţi afla în curând. Vă promit!
Eduard Dulăcioiu
