Politica

Gutău se pregăteşte de nuntă

Fără îndoială că main event-ul monden al verii îl reprezintă nunta Cristinei Gutău – fata primarului Râmnicului, cu Bogdan Stoica – fiul fostului director al Spitalului de Obstetrică-Ginecologie din municipiu. Reamintim că petrecerea va avea loc sâmbătă, 23 august, la Sala Sporturilor Traian, fiind aşteptate să participe peste o mie de persoane. Pe surse, am aflat că se pregăteşte unul dintre cele mai tari bairamuri din ultimii ani; organizatorii au pregătit peste trei mii de sarmale învelite în foi de varză de Bruxelles, o mie cinci sute de scoici culese tocmai de pe fundul Mării Adriatice, şapte sute de caracatiţe de Ibiza, circa o mie de calamari traşi în tigaie pe pat de salată verde şi roşii Sherry cu sos de lămâie, zece peşti-spadă cu măr în gură, trei baxuri de şerveţele, şase hectolitri de bere, opt de Perignon, şapte de Fetească şi cinci sute de sticle de whisky.

Nici nouă nu ne-a venit să credem, dar se pare că va fi o nuntă total ieşită din comun. Cele şapte feluri de mâncare vor fi completate cu un desert pe măsură. De la apropiaţii miresei am aflat că Elena Udrea va purta în acea seară două rochii. Mai exact, după friptură, blonda de la Cotroceni va purta o rochie vaporoasă Chanel, transparentă, uşor de pipăit. Surprizele nu se opresc însă aici. Mesenii vor dansa pe melodiile lui Marcel Pavel – rugat insistent de socrii mari să nu cânte manele, precum şi pe cele ale Ninetei Popa. Mai trebuie spus că Mircia Gutău ne-a declarat faptul că lista cu invitaţi nu a fost alcătuită după criterii politice, la petrecere fiind aşteptaţi, pe lângă colegii săi din PD-L, şi lideri social-democraţi şi chiar liberali.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button