Politica

Ioan Mihăilă – Don Juan de Călimăneşti pe vremea „răposatei”

În cel mai bun caz, democrat.liberalii vâlceni îşi vor definitiva lista cu candidaţii pentru alegerile parlamentare, undeva la jumătatea lunii septembrie. În condiţiile în care PSD şi PNL şi-au desemnat deja candidaţii pe cele nouă colegii parlamentare, PD-L Vâlcea nu se grăbeşte să-şi anunţe oamenii cu care va ieşi la bătaie în toamnă. Între noi fie vorba, cu două-trei excepţii, pedeliştii vâlceni nu prea pe cine scoate la înaintare. În afară de Samoil Vâlcu şi Sorin Zamfirescu, PD-L nu are oameni capabili să-i înfrunte pe candidaţii liberali şi social-democraţi. De pildă, unul dintre doritorii de Parlament este fostul director al Hidrocentrale Călimăneşti, Ioan Mihăilă. După ce a cochetat o vreme cu liberalii, primind un refuz categoric din partea acestora, Mihăilă s-a orientat către PD-L, partid pentru care vrea să candideze la Camera Deputaţilor în noiembrie.

Omul are o istorie interesantă, care culminează cu plecăciunile făcute în faţa Elenei Ceauşescu, pe vremea când era mare şef în Călimăneşti. Tot atunci, spune surse din PD-L, Mihăilă îi făcea diverse plocoane consoartei dictatorului. Perioada sa de glorie s-a sfârşit în momentul în care la urechile academicienei au ajuns informaţii verificate din trei surse despre escapadele amoroase ale acestuia. Din acea clipă, Don Juan-ul nostru a intrat în dizgraţia Elenei, fapt care i-a cauzat numeroase neplăceri de ordin profesional. Totuşi, omul a avut grijă să se pună bine cu Anton Miţaru, care ulterior a ajuns şef al Consiliului Judeţean iar mai apoi, a sărit în barca lui Mircia Gutău, ajungând unul dintre cei mai influenţi pedelişti vâlceni. Un alt ins, ajuns în PD-L pe filiera PLD – Vladimir Dumitrescu, şi-ar dori şi el să candideze pentru un mandat de parlamentar, însă trecutul său de defrişator şef al pădurilor judeţului, în colaborare cu fratele său Aristin, nu-l recomandă decât, cel mult, pentru o candidatură la şefia unui ocol silvic.
În rest, toate bune în PD-L. Din informaţiile noastre, profesoara Gabriela Ene ar putea candida pentru un mandat de deputat pe Nord, în timp ce avocatul Titi Grigore este luat n calcul pentru colegiul Horezu. Un alt pedelist de care nu am prea auzit este Gheorghe Stamin, fostul director al liceului din Bălceşti, intenţionează să candideze pe colegiul în care-i mai găsim pe liberalul Cătălin Harnagea şi pesedistul Dan Mazilu..  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button