Fără categorieSocial

70 de familii din Valea Mare rămân în continuare izolate. Guvernul, Prefectura şi CJ Vâlcea îşi bat joc de oameni

Valea Mare BriceagComunitatea din Delureni, comuna Valea Mare, aşteaptă de aproape 2 ani ca Guvernul, Prefectura sau Consiliul Judeţean Vâlcea să aloce fonduri pentru refacerea infrastructurii distrusă de calamităţile naturale din 2014.
Primarul Constantin Briceag a făcut nenumărate demersuri la cele trei instituţii, însă, acestea ignoră pur şi simplu problemele de la Valea Mare. “Sunt absolut de acord cu dumneavoastră că trebuie rezolvate aceste probleme. Nimeni nu ştie mai bine decât mine şi decât cetăţenii din Valea Mare cât de greu este, ce riscuri există. Am făcut demersuri, am făcut documentaţii, proiect, tot ceea ce mi s-a cerut. Am fost la Ministerul Dezvoltării, la autorităţile judeţului. Mi s-a promis sprijin. De aproape 2 ani, ni se tot promite că vom primi bani pe situaţii de urgenţă, dar… poveşti. După cum v-am mai spus, noi, primăria, am intervenit cu utilaje la Delureni, atunci când s-a prăbuşit drumul. Am pus gabioane, am încercat să stabilizăm cât de cât dealul, dar sunt necesare lucrări mult mai ample şi, pentru asta, avem nevoie de fonduri. Pentru că nu s-a intervenit la timp, a început să cedeze zidul de sprijin făcut de noi, ca soluţie de moment.

În prezent, însă, dacă izbucneşte – Doamne fereşte! – un incendiu, pompierii nu au pe unde să intre în acest sat, în care trăiesc aproximativ 70 de familii”, a semnalat social-democratul, după ce, în ultimele zile, familiile din Delureni s-au dus din nou la primărie pentru a cere ajutor şi au alertat şi presa. Primarul Constantin Briceag a reamintit că o situaţie de urgenţă are şi cu podul Mărgineni-Bătăşani, distrus în proporţie de 90 % tot de viiturile din 2014. „Şi pentru acest pod ni s-a promis sprijin. L-am aşteptat în zadar şi lucrurile se complică şi acolo. Altă problemă majoră cu care ne confruntăm este starea DJ 643 B, care s-a prăbuşit pe o distanţă de câteva sute de metri, punând în pericol dispensarul, gospodării din zona blocului. Sper ca autorităţile judeţene şi centrale să reacţioneze şi ne ajute, înainte de a fi prea târziu”, a mai transmis social-democratul.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button