Administratie

2024, un an crucial pentru dezvoltarea comunei Tetoiu. Începe şi modernizarea DJ 676

În ultimii trei ani, la Tetoiu, s-au făcut investiţii semnificative atât în infrastructura rutieră, cât şi în reţelele cu utilităţi, în unităţile de învăţământ şi nu numai. S-au construit un cămin cultural nou şi o bibliotecă modernă, dar şi alte obiective cel puţin la fel de necesare. Ei bine, 2024 este un an care se anunţă a fi şi mai important pentru dezvoltarea comunei Tetoiu. Una dintre cele mai mari lucrări care va începe anul acesta, datorită demersurilor primarului Viorel Herăscu, ale preşedintelui CJV Constantin Rădulescu şi ale directorului general Silviu Radu, de la RAJDP, vizează modernizarea DJ 676 pe toată lungimea sa – de aproape 80 de kilometri, de la Vaideeni şi Slătioara, până la Bălceşti. Primarul Viorel Herăscu a reamintit de curând că acest important obiectiv va fi realizat de Consiliul Judeţean Vâlcea şi a fost aprobat luna trecută, la ADR S-V Oltenia. Proiectul se realizează cu finanţare nerambursabilă, în cadrul PO 2021-2027, şi are o valoare totală de aproape 72 de milioane de euro. Pe raza comunei Tetoiu, lungimea DJ 676 se apropie de 20 de kilometri. În ultimii trei ani, câteva secţiuni au fost reabilitate, dar doar cu acest proiect european drumul va ajunge să arate aşa cum trebuie şi să creeze premise favorabile pentru dezvoltarea acestei zone.

Articole Similare

Back to top button