Social

10 case din Vaideeni afectate de calamităţi se pot prăbuşi în orice moment

• primarul Daniel Băluţă solicită intervenţia urgentă a Guvernului

Anul trecut, primarul Daniel Băluţă, de la Vaideeni, a scos la licitaţie proiectarea şi asistenţa tehnică pentru reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din Găbreni, spre Crucea de Piatră, Dealul Urşani, Padeş şi Floreşti. Nu mai puţin de 8 firme au depus oferte, iar în aceste condiţii au început să „curgă” contestaţiile.

Inspirat, Daniel Băluţă a anulat procedura, iar acum vrea să o lanseze din nou, numai că, de această dată, va scoate la pachet proiectarea şi execuţia. Finanţarea investiţiei – estimată la peste 2,5 milioane de euro – va fi asigurată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Proiectul prevede modernizarea a 15 kilometri de drumuri, iar unele dintre zonele în care se va interveni au fost afectare de calamităţile din 2018. „Situaţia este atât de gravă încât riscăm să pierdem câteva case. Şapte sunt deja crăpate. Probleme mai avem şi cu trei case de la Izvorul Rece, unde, când sunt precipitaţii abundente, un torent – Staule rade totul în cale. De 2 ani, la Ministerul Agriculturii, există un proiect de corectare a torenţilor în Vaideeni, Horezu şi Călimăneşti. În cel mai fericit caz, intervenţiile vor începe până la vară şi se vor încheia în 2021. Casele oamenilor nu vor mai rezista până atunci, aşa că trebuie găsite soluţii acum, urgent. Sper ca Guvernul să intervină cât mai repede şi să ne dea o mână de ajutor”, a semnalat primarul comunei Vaideeni.  

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button