Liga IV

„Ortacii” au câştigat restanţa cu trupa lui Fier

Miercuri, 19 mai, Minerul Berbeşti a disputat pe teren propriu meciul restant din cadrul etapei a 18-a (prima din retur), împotriva echipei din Perişani. Partida în cauză a fost amânată în luna martie din cauza impracticabilităţii terenului de joc.

„Ortacii” au reuşit să câştige acest meci cu scorul de 2-0, ambele goluri fiind marcate din penalti de către căpitanul Minerului, Ionuţ Vladu. Echipa-oaspete a protestat vehement la decizia arbitrului de centru Cătălin Buşi de a le acorda fotbaliştilor din Berbeşti prima lovitură de la 11 metri. „Niciodată nu s-ar fi acordat primul penalti”, a precizat după meci Daniel Duroi, preşedintele Posadei Prişani.

„Ortacul” Cristi Radu, de pe gazon, la Urgenţe

În prima repriză a meciului de la Berbeşti, unul dintre jucătorii de perspectivă ai lui Vasile Ilinca s-a auto-accidentat. Cristi Radu a suferit o entorsă, în timp ce vroia să se întoarcă după adversar. Mijlocaşul echipei din Berbeşti a picat ca secerat la pământ, într-un strigăt de durere, fiind necesară intervenţia echipajului de salvare pentru a-l transporta la secţia de Urgenţe din Horezu. Acesta a fost dus ulterior la Râmnicu-Vâlcea, unde i s-a pus piciorul în ghips, doctorii recomandându-i o pauză de minim şase săptămâni, motiv pentru care va absenta până la finele sezonului. „Radu este unul dintre cei mai buni jucători ai mei. Voi face tot posibilul să-l recuperăm în cel mai scurt timp”, ne-a declarat antrenorul Vasile Ilinca. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button