Liga Nationala

„Nu mai există meciuri uşoare sau grele”

La finele acestei săptămâni, Oltchim va debuta într-o nouă ediţie a Ligii Campionilor, la capătul căreia oficialii clubului vâlcean îşi doresc să obţină cea mai mare performanţă din istorie, calificarea în finală sau chiar câştigarea trofeului pus în joc. Preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a apreciat încă de la tragerea la sorţi din vara trecută că misiunea campioanei României se anunţă a fi însă una destul de grea. „Grupa din care facem parte în prima fază este destul de dificilă, dar la acest nivel al Ligii Campionilor, unde sunt angrenate cele mai bune 16 echipe din Europa, nu trebuie să ne sperie prea mult acest lucru. Valoarea Oltchim-ului este incontestabilă, poate tocmai de aceea ne-am stabilit ca obiectiv şi disputarea finalei Ligii Campionilor. În această situaţie, contează mai puţin cu cine vom juca, important este să acordăm importanţa cuvenită tuturor meciurilor. Nu mai există meciuri uşoare sau grele, toate sunt importante, toate pot fi câştigate, la fel cum toate pot fi urmate şi de anumite eşecuri. De aceea, este bine să luăm lucrurile în serios, iar dacă se va întâmpla astfel, Oltchim-ul se poate califica şi din această grupă, care este într-adevăr mai grea decât ceea ce ne-am fi aşteptat”, a spus Gavrilescu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button