Liga III

„Jerry” Gane a venit la Damila

jerry gane* dar nu pentru a prelua banca tehnică, ci pentru a monitoriza atent trei jucători pe care vrea să-i transfere în Liga I: fundaşul Ionuţ Stoica, mijlocaşul Daniel Iancu şi atacantul Bogdan Geantă

După ce s-a vehiculat că Sorin Bucuroaia ar urma să preia banca tehnică a echipei Damila Măciuca, împreună cu Laurenţiu Tudor, săptămâna trecută un alt nume a apărut în atenţia microbiştilor vâlceni. Prezent la meciul Oltchim – Damila, „Jerry” Gane a alimentat zvonurile potrivit cărora ar urma să-l înlocuiască pe Gabriel Mangalagiu. Fostul şef al Centrului de copii şi juniori din Zăvoi a reuşit să-şi readucă jucătorii în lupta pentru primul loc în Liga a III-a, de aceea mulţi consideră că ar fi prematur ca acesta să fie schimbat din funcţie.
Contactat telefonic, omul de afaceri Dan Niţu a dezminţit toate zvonurile legate de venirea lui Gane la Damila Măciuca şi a spus: „Deocamdată, nu se pune problema schimbării lui Gabriel Mangalagiu, deoarece există performanţe, iar echipa e în grafic. Naşul lui Gane este angajat la echipa de handbal Oltchim, iar soţia lui e originară din zona Vâlcii, de aceea a venit să vadă acest meci”.
Patronul echipei Damila Măciuca ne-a precizat în schimb că trei jucători importanţi din lot au fost monitorizaţi de „Jerry” Gane, pentru a fi transferaţi la cluburi din Liga I: fundaşul Ionuţ Stoica, mijlocaşul Daniel Iancu şi atacantul Bogdan Geantă.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button