Liga II

Trupa lui Mangalagiu a câştigat la limită derbiul judeţean din Liga a III-a

OLTCHIM RM. VÂLCEA – DAMILA MĂCIUCA 0-1
* „chimiştii” au contestat golul lui Pârvulescu din minutul 67, pe motiv că acesta a fost precedat de „un ofsaid de 2 metri”

Damila Măciuca şi-a confirmat statutul de favorită în duelul cu Oltchim Rm. Vâlcea de vinerea trecută, pe care l-a câştigat la limită, cu scorul de 1-0. Contrar aşteptărilor, elevii lui Gabriel Mangalagiu au trebuit să se întrebuinţeze serios pentru a-şi trece în cont toate cele trei puncte. La final, „chimiştii” au contestat golul victoriei marcat de Pârvulescu în minutul 67, pe motiv că acesta a fost precedat de un „ofsaid de 2 metri”. Chiar dacă antrenorul Costel Gaiţă nu a putut conta pe serviciile a patru jucători de bază (Răcăreanu, Tomescu – suspendaţi, Nania, Smeadă – accidentaţi), „chimiştii” au oferit o replică dârză adversarilor, meciul fiind extrem de echilibrat.

Cele două echipe s-au anihilat reciproc în prima repriză

Prima ocazie de gol a partidei s-a consemnat în minutul 2, atunci când atacantul Ciprian Popescu a rămas singur cu Vlădoi, dar şi-a prelungit prea mult mingea şi a fost blocat de portarul Oltchim-ului. Replica a venit imediat, Marinescu a trimis un şut periculos spre buturile adverse din interiorul careului de 16 metri, însă fundaşii echipei Damila au acordat corner. Peste alte câteva minute, defensiva Oltchim-ului a fost prinsă din nou pe picior greşit de o pasă în adâncime, dar nici celălalt vârf, Bogdan Geantă, nu a reuşit să-l păcălească pe bravul Vlădoi.
Cea mai controversată fază a primei reprize s-a consumat în minutul 41, Ciprian Popescu a căzut în suprafaţa de pedeapsă după un duel cu Vizitiu, Damila a solicitat penalti, însă centralul partidei, Denis Haidiner (Hunedoara), aflat aproape de fază, a lăsat jocul să continue.

Cătălin Pârvulescu, „salvatore della patria”

Duelul a continuat să fie la fel de echilibrat şi în repriza secundă. În minutul 52, Dănuleţ a şutat pe deasupra vinclului porţii, din 8 metri, irosind astfel cea mai clară ocazie de gol a Oltchim-ului. Peste câteva minute, Pârvulescu a fost faultat de Preda la jumătatea terenului, iar oaspeţii au cerut al doilea galben şi implicit eliminarea „chimistului”, însă arbitrul de centru n-a fost de aceeaşi părere. Încet-încet, jocul s-a mutat la poarta lui Vlădoi, Ciprian Popescu şutând peste transversală după o minge pierdută aiurea de Vizitiu. Unicul gol al partidei a picat în minutul 67, atunci când Geantă şi Pârvulescu au scăpat spre poarta lui Vlădoi, care nu s-a mai putut opune şutului expediat de mijlocaşul echipei Damila din interiorul careului de 16 metri: 0-1!
Răniţi în orgoliu, „chimiştii” au încercat să restabilească egalitatea, Marinescu a şutat senzaţional de la 16 metri, dar mingea a fost parată cun reflex senzaţional de Dragoş Geantă, de sub transversală. În minutul 85, Ciortan putea majora diferenţa, după o centrare perfectă a lui Smedescu, dar lovitura sa de cap din 8 metri nu şi-a atins ţinta şi a „zburat” peste poarta lui Vlădoi.
Jucătorii celor două echipe au fost foarte aproape să se ia la bătaie la finalul partidei, după ce Preda s-a ales cu o mână în gât din partea unui adversar.
Au evoluat echipele:
Oltchim Rm. Vâlcea: Marius Vlădoi – Căt. Moldoveanu, Ilie Muşuroia, Onofrei, Borţa (Fuiorea ’86), Dănuleţ, Vizitiu, Bog. Preda, Gr. Ceapă, Oct. Marinescu, Dănuţ Popa (Ad. Bărzăgeanu ’75).
Damila Măciuca: Dragoş Geantă – Luc. Iordache, Ionuţ Stoica, Ciocan, Ionuţ Bucuroaia, Iancu (Codin ’60), Dorin Rădoi, Pârvulescu, Albinaru (Ov. Ciortan ’75), Cip. Popescu (Smedescu ’83), Bog. Geantă (Epure ’90)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button