Liga Nationala

„Galacticele” îşi fac încălzirea cu Dunărea Brăila

* marţi, 2 noiembrie, Oltchim întâlneşte în „Sala Traian” din Rm. Vâlcea echipa ce ocupă locul 5 în Liga Naţională

Oltchim mai are de jucat în campionat, în acest an, doar două meciuri. Primul va avea loc în această săptămână. „Galacticele” vor întâlni Dunărea Brăila, într-un meci contând pentru cea de-a VIII-a etapă a Ligii Naţionale. Partida ar fi trebuit să se desfăşoare duminică, 7 noiembrie, dar cum la sfârşitul acestei săptămâni, formaţia vâlceană va juca în Liga Campionilor, s-a hotărât ca întâlnirea cu Dunărea să aibă loc mai devreme decât era programat. Astfel, Oltchim va juca cu echipa ce ocupă locul 5 în prima ligă de handbal feminin din România, marţi, 2 noiembrie, de la ora 17.00. Meciul, ce va fi ultimul oficial pentru Oltchim înaintea întâlnirii din Champions League, cu Toulon, va avea loc în Sala Traian. După această dispută, Oltchim va mai da piept în campionat şi cu CSM Bucureşti. Partida cu echipa proaspăt promovată în Liga Naţională se va desfăşura marţi, 9 noiembrie, la doar două zile distanţă de duelul cu Toulon. Meciul de la Bucureşti va conta pentru cea de-a IX-a etapă a Ligii Naţionale şi va fi ultimul din 2010 pentru echipa vâlceană în campionatul intern. Liga Naţională se va relua abia la în ianuarie 2011, după Campionatul European şi sărbători.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button