Diverse

Naţionala a câştigat o nouă competiţie

* Radu Voina şi prima reprezentativă a României şi-au adjudecat ediţia 2010 a Trofeului Carpaţi

După Cupa Mondială din Danemarca, acolo unde Naţionala a făcut o figură frumoasă şi a reuşit să câştige competiţia, prima reprezentativă a României a reuşit să-şi mai treacă în cont un trofeu. Săptămâna trecută, Federaţia Română de Handbal a organizat la Turnu Severin, Trofeul Carpaţi, întrecere la care au fost invitate să participe, alături de selecţionata lui Radu Voina şi echipele naţionale ale Macedoniei, Ucrainei şi Poloniei. Cele patru s-au întrecut în zilele de 29, 30 şi 31 octombrie pentru adjudecarea ediţiei 2010 a Trofeului Carpaţi. Aşa cum era de aşteptat, România a reuşit să-şi respecte blazonul şi a câştigat competiţia en-fanfare, cu trei victorii din trei meciuri. A câştigat cu scorul de 37-24 primul meci al turneului, cu Macedonia, a trecut la pas, cu 32-24 şi de Polonia, iar în ultima zi a întrecerii de la Turnu Severin a surclasat şi echipa Anastasiei Pidpalova, Ucraina, în faţa căreia s-a impus cu scorul de 35-27. După această întrecere Naţionala va mai participa la o competiţie ce se va desfăşura în Franţa, la un turneu de pregătire pentru Campionatul European din Danemarca şi Norvegia, ce se va disputa între 7 şi 19 decembrie 2010. Acolo România va întâlni, în primă fază, în grupa A, echipele reprezentând Spania, Danemarca şi Serbia. Următoarea reunire a lotului va avea loc pe 23 noiembrie, între 26 şi 28 noiembrie se va desfăşura întrecerea din Franţa, iar apoi vor mai urma pentru echipa naţională alte două jocuri amicale cu prima reprezentativă a Germaniei (meciurile vor avea loc pe 30 noiembrie şi 1 decembrie).

Melinda Geiger, cea mai bună marcatoare a României

La turneul de la Turnu Severin, selecţionerul României, Radu Voina, s-a bazat pe mai multe jucătoare de la Oltchim. În lotul României s-au regăsit: Paula Ungureanu, Talida Tolnai, Valentina Ardean Elisei, Iulia Puşcaşu Curea, Oana Manea, Cristina Neagu, Roxana Han, Melinda Geiger, Adriana Ţăcălie, Ionela Stanca, Adina Meiroşu Fiera. Dintre toate handbalistele chimiste cel mai mult a ieşit în evidenţă la întrecerea de la Turnu Severin noua achiziţie a Oltchim-ului, Melinda Geiger. Jucătoarea transferată la Vâlcea de la echipa din Baia Mare a înscris cele mai multe goluri la Trofeul Carpaţi pentru naţionala României, câştigătoarea turneului amical disputat săptămâna trecută. Geiger a marcat de cinci ori în partida inaugurală, cu Macedonia, de şapte ori cu Polonia şi a fost cea mai bună marcatoare din lotul României în ultimul meci, cu Ucraina. Melinda Geiger a înscris de 12 ori împotriva echipei Anastasiei Pidpalova, astfel ajungând la 24 de reuşite la Trofeul Carpaţi. În topul golgheterelor s-a mai regăsit şi Valentina Ardean Elisei, cu 14 reuşite în trei meciuri.

Ungureanu – cel mai bun portar, Pidpalova – golgheter

La câştigarea celei de-a 43-a ediţii a „Trofeul Carpaţi” o contribuţie importantă a avut-o şi CS Oltchim, campioana României dând cele mai multe handbaliste Naţionalei. Marea majoritate a jucătoarelor selecţionate de Radu Voina din cadrul lotului chimist s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, însă evidenţiată de organizatori a fost Paula Ungureanu, desemnată cel mai bun portar al turneului. Pivotul Florina Bîrsan Chintăoan, jucătoare legitimată la Universitatea Jolidon Cluj, a primit titlul de MVP al turneului, în timp ce o altă chimistă, Anastasia Pidpalova, a fost desemnată golgheter-ul Trofeului Carpaţi.

Simona Sima

Rezultatele meciurilor de la Turnu Severin:

Vineri, 29 octombrie:

Polonia – Ucraina        28-28
România – Macedonia    37-24

Sâmbătă, 30 octombrie:

Macedonia – Ucraina        28-34
România – Polonia        32-24

Duminică, 31 octombrie:

Macedonia – Polonia        24-27
România – Ucraina        35-27

Clasament final:

1. România    3    3    0    0     104-75     6p.
2. Ucraina    3    1    1    1       89-91     3p.
3. Polonia    3    1    1    1       79-84     3p.
4. Macedonia    3    0    0    3       76-98     0p.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button