Liga IV

„Damila are cele mai mari şanse să devină campioană”

* Ion Tudorică, preşedintele Coziei Călimăneşti, crede că echipa sponsorizată de Dan Niţu este cea mai valoroasă din Liga a IV-a

Preşedintele echipei Cozia Călimăneşti, Ion Tudorică, crede că în sezonul viitor al Ligii a IV-a, cele mai mari şanse în lupta pentru primul loc le are Damila Măciuca – finanţatorul Dan Niţu dovedind şi în ultimul campionat că are o trupă puternică, însă nu trebuie neglijată nici forţa Minerului Berbeşti, acolo unde antrenorul Vasile Ilinca face o treabă excelentă de mai mulţi ani.
„În acest moment, Damila Măciuca şi Minerul Berbeşti mi se pare a fi echipele cele mai îndreptăţite să aspire la primul loc. Însă nu mă îndoiesc că şi alte echipe se vor implica în lupta pentru promovare, iar printre acestea ne vom număra şi noi. Şi Cozia va fi, de asemenea, printre protagonistele Ligii a IV-a”, mărturiseşte Tudorică.

„Lupta pentru promovare va fi mai echilibrată şi corectă”

Şeful Coziei Călimăneşti susţine, în plus, că lupta pentru promovare va fi una mult mai echilibrată, dar şi mai corectă, decât în sezonul precedent. „Cred că n-o să se mai repete situaţia din sezonul trecut, atunci când Oltul Ioneşti 2009 s-a distanţat încă din tur, iar apoi a fost imposibil să mai fie ajunsă din urmă. Lupta va fi şi mai echilibrată, la final n-o să se mai consemneze o diferenţă aşa de mare de puncte între prima clasată şi celelalte competitoare. În plus, am încredere că duelul va fi şi cât se poate de corect. Dan Niţu este un om serios şi nu apelează la jocuri de culise” a mai afirmat oficialul Coziei, iar apoi a adăugat: „Patronul Damilei a investit mulţi bani, fără a ţine cont de condiţiile actuale de criză, având şi posibilitatea să-şi angajeze jucătorii la firma pe care o patronează. Atunci când şi noi, la Călimăneşti, vom putea să avem fotbaliştii angajaţi, la diferite societăţi comerciale, care ar putea sponsoriza echipa de fotbal, cred că şi Cozia va putea emite cu adevărat pretenţii pentru a face saltul în Liga a III-a. În viitorul apropiat sunt sigur însă că şi noi vom putea să procedăm la fel ca şi Damila. Avem în plan să le oferim jucătorilor siguranţa unor venituri lunare, astfel încât aceştia să se ocupe doar de fotbal”.

Cozia îşi aşteaptă adversarii la Călimăneşti

* din noul sezon, echipa antrenată de Gabriel Mangalagiu nu va mai juca meciurile de acasă pe terenul sintetic din Zăvoi

După doi ani de lucrări la baza sportivă din Călimăneşti, Cozia va evolua din sezonul viitor pe teren propriu. Ion Tudorică are încredere că astfel trupa antrenată de Gabriel Mangalagiu va avea un atu în plus în faţa adversarelor, de care nu a beneficiat anul trecut, când a jucat „acasă” pe terenul sintetic din Zăvoi. În acea locaţie, de dimensiuni reduse, toate echipele puteau să facă faţă fotbaliştilor lui Mangalagiu, care erau oricum foarte bine pregătiţi din punct de vedere fizic.
„Din sezonul care va începe pe 21 august, Cozia va evolua cu adevărat pe teren propriu. S-au încheiat o parte dintre lucrările la baza sportivă din Călimăneşti, care ne vor permite să disputăm acolo meciurile de acasă. S-au montat cele aproape 400 de scaune în tribună, s-au construit bănci moderne de rezerve, s-a procurat şi o tabelă de marcaj, iar gazonul arată excelent. Se mai derulează acum unele lucrări la vestiare, urmând a se ridica un etaj, însă acestea se pot face şi din mers. Faptul că vom evolua, în sfârşit, pe teren propriu, la Călimăneşti, cred că va reprezenta un atu important pentru noi, deoarece atunci când am jucat pe sinteticul din Zăvoi jucătorii Coziei nu îşi prea puteau pune în evidenţă calităţile fizice. Toate echipele adverse se mobilizau mai uşor pe acel teren mic, iar Cozia, care era o echipă bine pregătită fizic, nu reuşea să desfacă lacătele apărărilor adverse. Aveam destule probleme de a le învinge, ceea ce nu cred că va mai fi cazul în viitorul sezon, pe terenul de la Călimăneşti”, ne-a declarat Ion Tudorică.

Echipa din staţiune nu mai pleacă în cantonament

Criza financiară se simte şi la Călimăneşti, iar din acest motiv, potrivit spuselor lui preşedintelui Coziei, echipa antrenată de Gabriel Mangalagiu nu va mai pleca în cantonament, în această vară. „Nu prea sunt nici bani, iar în plus, după ultimul cantonament efectuat, am observat că jucătorii n-au evoluat deloc aşa cum ne-am fi aşteptat, nu le-a prea priit acel stagiu de pregătire centralizată. Din aceste motive, în această vară, am renunţat la organizarea unui cantonament”, a încheiat Tudorică.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button