Liga II

„Avem o echipă valoroasă şi nu merităm să fim pe ultimele locuri în clasament”

* aflată la „minus 6” în clasamentului „adevărului”, CSM Rm. Vâlcea trebuie să înceapă să aducă şi puncte din deplasare

Pentru prima oară în acest sezon, CSM Rm. Vâlcea a părăsit locurile retrogradabile, iar antrenorul Sorin Bucuroaia este de părere că acest lucru trebuia până la urmă să se întâmple, mai devreme sau mai târziu. „Uşor-uşor, o să ajungem acolo unde ne este locul. Avem un lot valoros, iar eu cred că peste puţin timp vom fi şi mai sus în clasament. Promit acest lucru tuturor suporterilor vâlceni”, a spus Bucuroaia după meciul cu FC Silvania.
Deşi a câştigat ultimele trei meciuri din campionat, toate însă pe teren propriu, CSM Rm. Vâlcea continuă să aibă sabia lui Damocles deasupra capului, fiind în continuare la „minus 6” în clasamentul „adevărului”. Fără îndoială, obiectivul principal pentru următoarele meciuri va fi aducerea unor puncte din deplasare, pentru îmbunătăţirea pasivului. „Trebuie să începem să aducem puncte şi de afară. Avem însă un program destul de greu în continuare, jucăm la Alba Iulia, iar apoi acasă cu UTA. Trebuie să ne pregătim bine, să muncim la fel de mult ca şi până acum, iar dacă acest lucru se va întâmpla sunt sigur că rezultatele pozitive nu vor întârzia să apară. Mulţumim patronului Cătălin Rufă, precum şi viceprimarului Cosmin Constantinescu, care au fost mereu alături de noi, iar asta s-a simţit. Ştiam că lucrurile vor intra pe un făgaş normal, dacă ei vor fi alături de noi, iar acum nu ne mai rămâne decât să demonstrăm pe teren că avem o echipă puternică şi că nu merităm să fim pe ultimele locuri în clasament”, a spus Sorin Bucuroaia.

Premieră: CSM nu a mai primit gol!
* cu FC Silvania, echipa vâlceană a bifat primul meci din acest sezon în care poarta lui Robert Tufişi a rămas neperforată

Precum Dinamo Bucureşti în Liga I, nici CSM Rm. Vâlcea nu a primit gol în ultimul meci din campionat, iar asta e o premieră în actualul sezon. „Le-am şi zis jucătorilor la începutul meciului cu FC Silvania, că înainte de toate trebuie să fim prudenţi în apărare, să plecăm de la premiza că nu trebuie să primim gol, să avem răbdare pentru că de marcat ştiam că tot vom marca până la urmă”, a explicat tânărul antrenor Sorin Bucuroaia.
Tehnicianul CSM-ului a recunoscut că meciul cu FC Silvania a fost cel mai bun pe care elevii săi l-au făcut de la venirea la Vâlcea. Bucuroaia a fost de acord însă că nici adversarii nu le-au pus prea multe probleme: „Ne-a mers bine, dar am întâlnit şi o echipă mai slăbuţă. FC Silvania nu ne-a pus atât de multe probleme pe cât ne-am fi aşteptat. Jucătorii mei au simţit asta în teren, iar jocul ne-a ieşit perfect, poate şi pentru că toţi au căpătat mai mult curaj. Suntem pe drumul cel bun, în ceea ce priveşte jocul, am început să marcăm mai des şi mai mult, dar mai ales să nu mai primim nici gol. Am avut destule emoţii până acum, când am încasat goluri la început de meci”.

Adrian Anca a jucat cu demisia pe masă

Tânărul antrenor al echipei FC Silvania, Adrian Anca, a jucat cu demisia pe masă meciul din Zăvoi. Înainte de acest duel, ex-clujeanul a declarat că va pleca dacă va pierde în faţa CSM-ului. Dacă acest lucru se va petrece până la urmă, ar fi al doilea antrenor căruia vâlcenii „îi fac de petrecanie”, primul fiind Ionuţ Popa, care a plătit cu postul eşecul suferit de ACSMU Poli Iaşi în urmă cu două etape în Zăvoi.
La finele meciului cu FC Silvania, Sorin Bucuroaia a deplâns situaţia ingrată în care se află în prezent fostul său coechipier, Adrian Anca. „Îmi pare rău pentru Anca, am trăit momente frumoase alături de el la Gloria Bistriţa, unde am jucat mai mult de un an împreună. Este un băiat deosebit, îmi pare rău pentru el, dar asta e viaţa. Ştiţi cum se spune, decât să plângă mama…”, a spus Bucuroaia.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button