Liga II

Balauru, one-man-show!

* „Mă simt bine la Vâlcea! Am venit la CSM în primul rând să-mi recâştig pofta de a juca fotbal”, spune fotbalistul de 30 de ani

Decarul echipei vâlcene, Dan Balauru, a realizat tripla în meciul cu FC Silvania şi a contribuit decisiv la cel de-al treilea succes consecutiv al CSM-ului în campionat. La finele partidei de sâmbăta trecută, jucătorul venit de la FC Snagov, care a jucat 129 de meciuri şi în prima ligă a ţării, a mulţumit coechipierilor, precum şi publicului, pentru susţinerea acordată. De altfel, după ultimele evoluţii, Balauru a devenit preferatul publicului vâlcean. „Mă simt bine la Vâlcea! Am venit la CSM în primul rând să-mi recâştig pofta de fotbal, iar până acum lucrurile au decurs bine. Le mulţumesc suporterilor pentru susţinerea acordată, sper ca aceştia să vină într-un număr cât mai mare alături de noi, să ne susţină meci de meci. Numai aşa vom avea şi rezultate. Sper să nu le trădăm încrederea care ne-o acordă în prezent”, a precizat Balauru.

Primul hat-trick din carieră

Balauru a reuşit în meciul cu FC Silvania să înscrie de trei ori, acesta fiind primul hat-trick din cariera sa. Cu acest prilej, fotbalistul care va împlini pe 6 decembrie vârsta de 30 de ani a marcat totodată şi primele goluri pentru CSM Rm. Vâlcea. „Este primul hat-trick din cariera mea de jucător. Cu puţin noroc puteam înscrie de alte două ori, dar e bine şi aşa. Până la urmă, nu contează cine marchează, mai importantă e victoria. Înaintea acestui meci toţi mi-au zis că o să marchez. Probabil că după ratările din meciurile trecute era şi timpul să sparg şi eu gheaţa”.

Mai util ca atacant, decât ca mijlocaş

Probabil însă că Balauru n-ar fi fost eroul meciului cu FC Silvania dacă antrenorul Sorin Bucuroaia nu ar fi avut inspiraţia de a-l avansa din postura de mijlocaş dreapta în cel de-al doilea atacant, lângă Marius Rădulescu. „Balauru se simte într-adevăr mai bine atunci când i se dau mai puţine sarcini de joc, când i se dă mai multă libertate în atac. În meciul cu FC Silvania, a dovedit că clar că se simte excelent în această poziţie ofensivă, aşa că este foarte posibil să rămână în continuare în linia de atac”, a spus Bucuroaia.
Balauru a confirmat spusele lui Sorin Bucuroaia şi a spus că randamentul său este superior atunci când îndeplineşte un rol mai ofensiv: „Îmi convine mai mult să fiu al doilea vârf. Mijlocaş dreapta nu am mai jucat de pe vremea când eram la Timişoara, adică în urmă cu câţiva ani buni. Nu am preferinţe cu cine joc în atac, cu toţi jucătorii mă simte bine, s-a văzut şi în acest meci, când l-am avut alături pe Rădulescu. Nu contează cu cine fac pereche în atac, ştiu că trebuie să joc bine, să înscriu, să contribui la victorie”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button