Liga IV

„ În 18 luni, am pierdut 15 titulari, şi tot n-am retrogradat!”

* susţine antrenorul Vasile Grossu, dându-le peste nas adversarilor care-i critică activitatea din cadrul Lotrului Brezoi 

În cei aproximativ doi ani petrecuţi pe banca tehnică la Lotru Brezoi, antrenorul Vasile Grossu susţine că nu mai puţin de 15 jucători de bază au părăsit gruparea de la poalele Ţurţudanului, el  fiind nevoit de fiecare dată să realcătuiască primul 11. Chiar şi aşa, gruparea nu a retrogradat, menţinându-se mai mereu la jumătatea clasamentului. „Lumea uită că, în momentul în care am venit la Brezoi, echipa de fotbal să zbătea prin Liga a V-a, undeva pe ultimele locuri ale clasamentului. Chiar şi aşa, am reuşit într-un interval scurt de timp – numai doi ani – să formez o echipă care să practice un joc bun. Criticile apar numai în momentele în care faci ceva, însă pe mine nu mă interesează deloc răutăţile unora care nu au nimic de-a face cu fotbalul. Poate că o bună parte dintre cei implicaţi în fotbal neglijează faptul că eu am pierdut în 18 luni 15 jucători de bază, fiind constrâns, de fiecare dată, să improvizez şi să o iau de la zero. Asta nu spune nimeni! Să te menţii la jumătatea clasamentului cu jucători lipsiţi de experienţă, eu zic că e ceva”, ne-a declarat antrenorul Vasile Grossu. (L.C.)

Articole Similare

2 Comments

  1. Da, dar cand echipa era in liga a-V-a tribuna era plina, jucatorii isi primeau banii, nu erau ei multi dar totusi erau! Conducerea clubului la ora actuala e 0, de aceea s-a ajuns unde s-a ajuns!

  2. nu eram in liga a V-a pe ultimele locuri tocmai promovasem ku fc o brezoi in liga a 4 a

Lasă un răspuns

Back to top button