Liga IV

Voinţa Orleşti continuă cursa de urmărire a Posadei Perişani

VOINŢA ORLEŞTI – OLTEŢUL ALUNU 4-0

Voinţa Orleşti n-a avut probleme pe teren propriu, în duelul cu Olteţul Alunu, una dintre echipele care se zbat pentru evitarea retrogradării. Formaţia antrenată de Octavian Mâţoc şi Alin Dumitrescu a învins cu 4-0 şi a profitat de eşecul suferit de Minerul Berbeşti la Frânceşti pentru a urca pe locul 3 în Liga a IV-a. Distanţa până la poziţia secundă (ocupată de Posada Perişani) a rămas însă aceeaşi (4 puncte). Jucătorii din Orleşti vor înfrunta, la finele săptămânii, în deplasare, echipa Cozia Călimăneşti, în faţa căreia nici nu concep să nu câştige cele trei puncte puse în joc.

Nicolae Birăruţ, antrenor Olteţul Alunu: „Lipsa de experienţă a elevilor mei şi-a spus cuvântul”

Chiar dacă a pierdut meciul de la Orleşti, antrenorul echipei din Alunu, Nicolae Birăruţ, a apreciat eforturile depuse de elevii săi. „Ştiam că adversarii sunt puternici, pe când noi am aliniat o trupă formată din foarte mulţi tineri, vreo 10 în total. În aceste condiţii, era clar că lipsa de experienţă îşi va spune cuvântul. Deocamdată, mă mulţumesc să jucăm bine şi să câştigăm măcar partidele de pe teren propriu, în deplasare presiunea fiind mult mai mare. Tinerii fotbalişti pe care îi antrenez au valoare, dar le mai trebuie ceva timp până să crească şi din punct de vedere al experienţei”, a menţionat Nicolae Birăruţ. Poate tocmai de aceea, plecând de la această premiză, în următoarea etapă, antrenorul echipei Olteţul Alunu speră să obţină un rezultat bun pe teren propriu, în duelul cu AS Şirineasa.

Articole Similare

One Comment

  1. Eu apreciez eforturile lui Nicolae Birăruţi, dar de aici şi pînă la a-l numi ,,antrenor”
    ,,e o cale atît de lungă !”. În ce priveşte declaraţiile lui Birăruţi sfatul meu ar fi să se abţină! Ce rost are, cînd rezultatele vorbesc destul de convingător, să te apuci de ceva pentru care chiar ai nevoie de talent şi de pregătire, temeinice, nu de spoială?!
    Declarînd că ai 10 tineri in echipă şi considerînd asta o cauză a rezultatelor slabe, ţi-ai dat cu ,,stîngu-n dreptu” tău de ,,antrenor-orator”!
    În rest, toate bune: încă se mai joacă fotbal la Alunu; un fotbal exclusiv electoral!

Lasă un răspuns

Back to top button