Liga IV

VOINŢA ORLEŞTI – FLACĂRA HOREZU 0-1

Gherghe, din nou decisiv pentru formaţia din Treapt

Campania de achiziţii făcută în această iarnă de Flacăra Horezu s-a dovedit până acum mai mult decât reuşită. Unul dintre noii veniţi, Adi Glăvan, a punctat în primul meci, tot atunci Robert Gherghe, atacantul transferat de la Progresul Măldăreşti, înscriind de patru ori. Aflat în luptă directă pentru câştigarea titlului de golgheter al Ligii a IV-a cu mult mai experimentatul Alin Savu (jucătorul liderului din Ioneşti), Gherghe nu şi-a epuizat resursele încă din prima etapă a returului. Incisivul atacant a reuşit să marcheze pentru Flacăra şi la Drăgăşani, acolo unde horezenii s-au deplasat pentru întâlnirea cu Voinţa Orleşti. Gherghe a înscris golul de trei puncte pentru Flacăra în minutul 60 al partidei. Meciul se putea termina la egalitate, însă Voinţa a fost lipsită de şansă. În minutele de prelungire ale partidei, horezenii au fost aproape de a-şi băga singuri mingea în propria poartă. Chiriţoiu a fost, însă, atent, astfel că formaţia antrenată de Vicenţiu Marinescu a câştigat şi cel de-al doilea meci din retur, majorându-şi şansele de a se salva de la retrogradare. Încă trei puncte şi emoţiile încep să dispară din sânul Flacărei Horezu, formaţie care altădată, în altă perioadă a existenţei sale, făcea calcule pentru promovarea în cel de-al treilea eşalon.

• Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button