Administratie

Viorel Radi asfaltează încă trei kilometri în comuna Buneşti

Zilele acestea, Primăria Buneşti va mai asfalta încă trei kilometri, iar, după aceste lucrări, 90 la sută din drumurile comunei vor fi pavate. Pe de altă parte, alesul PSD Viorel Radi a precizat că a depus la Ministerul Mediului un proiect pentru accesarea unor fonduri pentru amenajarea de panouri fotovoltaice, astfel încât localitatea să devină independentă din punct de vedere energetic. „Fac tot posibilul ca, anul viitor, să construiesc o grădiniţă în centrul comunei. Avem o clădire unde învaţă preşcolarii, dar e veche. Am reparat-o de mai multe ori, însă nu-mi place deloc cum arată şi de aceea vreau să amenajez un spaţiu mai frumos pentru cei mici”, a menţionat primarul PSD Viorel Radi. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button