Administratie

Comuna Stoileşti a primit de la Guvern 2 miliarde lei vechi pentru reţeaua de alimentare cu apă

Obogeanu Marian noi 2010Recent, Guvernul a alocat comunei Stoileşti suma de 2 miliarde de lei vechi pentru reţeaua de alimentare cu apă. Primarul liberal Marian Obogeanu ne-a precizat că, în 2011, pe raza localităţii, s-au efectuat însă lucrări a căror valoare este mult mai mare, adică de 7 miliarde de lei vechi. „Suma pe care am primit-o nu acoperă decât o mică parte din investiţii, dar totuşi suntem mulţumiţi. În 2011, s-a lucrat extrem de mult la reţeaua de alimentare cu apă. Astfel, în total, s-au finalizat nu mai puţin de şapte kilometri de conductă. Graţie banilor pe care i-am primit recent, am reuşit să-i mai potolim puţin pe constructori, deoarece restanţele financiare erau considerabile”, ne-a declarat primarul Obogeanu. Alesul PNL din Stoileşti ne-a precizat că, în această vară, locuitorii nu s-au mai confruntat cu probleme legate de lipsa apei, ca în alţi ani. „Ne bucurăm că n-am mai avut asemenea probleme, de aceea ne-am propus să şi prevenim acest fenomen pe viitor, în special în zonele Urşi şi Obogeni, acolo unde se va fora pentru amenajarea unor puţuri de adâncime”, a concluzionat Obogeanu. La Stoileşti, se lucrează în continuare la conducta de apă care leagă staţia de la Balomireasa de bazinul de la Delureni, acolo unde ar mai fi de realizat încă 400 de metri de totalul de 1400. În plus, în această perioadă, se finalizează racordarea la reţeaua de alimentare cu apă a gospodăriilor pe cele două linii principale, Bulagei-Geamăna şi Delureni-Bârsoiu-Bârsoieni. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button