Liga IV

Viitorul Valea Mare trage tare să prindă locul 2 în Liga a IV-a

Lucian Briceag a precizat că Viitorul Valea Mare, echipa la care evoluează ca atacant, va avea primul antrenament sâmbătă aceasta. Pe 18 februarie, va disputa primul joc oficial al anului, pe teren propriu, cu FC Păuşeşti Otăsău, în Cupa României. „Vrem să trecem peste acest adversar, iar, în campionat, tragem tare pentru a termina pe locul 2. Vom avea un obiectiv greu, dar nu imposibil. Cred că principalul nostru adversar rămâne Olteţul Bălceşti, dar mai sunt şi alte echipe care te pot încurca. Vrem să mai transferăm doi juniori buni, din zona noastră. Am încercăm să menţinem lotul intact, pentru a nu ne slăbi apoi la omogenitate”, a declarat atacantul Lucian Briceag. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button