Liga III

Viitorul Dăești, șase puncte în două meciuri. Pîrvu, autorul unei ”duble” la Potcoava

Sâmbătă, 4 septembrie, Viitorul Dăești a disputat primul meci în deplasare, din acest sezon. A jucat la Potcoava, cu Petrolul, din localitate. Deși din afară putea părea un meci ușor, Adi Popa și compania nu au căzut în capcană și l-au tratat cu seriozitate. Astfel, victoria din prima etapă a fost dublată. Oltenii și-au vândut, însă, scump pielea. Au fost cei care au deschis scorul. S-a întâmplat spre finalul primei reprize (în minutul 33). ”Lupii galbeni” au trecut în avantaj după un penalty provocat de Cătălin Pîrvulescu. Cu două minute înainte de pauză, dăeștenii au restabilit echilibrul pe tabelă în urma unei faze fixe. Lucian Iordache a centrat din corner, Adi Popa a deviat, iar Pîrvu a marcat pentru 1-1. La jumătatea părții secunde, tot Robert Pîrvu a adus-o pe Viitorul Dăești în avantaj. A transformat penaltiul scos de Florin Costea. 2-1 s-a înregistrat și la final, rezultat care urcă echipa vâlceană în fruntea ierarhiei Seriei a VI-a. În etapa viitoare, Viitorul Dăești va juca, pe teren propriu, cu Sporting Roșiori, grupare care, în această rundă, a terminat la egalitate, scor 2-2, cu principala favorită la câștigarea seriei, CSM Slatina.

Viitorul Dăești: Eftimie – Samson, Mocioacă, Pîrvulescu, Grosu, Iordache, Vasile, Precup, Pîrvu, Fierbințeanu, A. Popa. Au mai jucat: Mitru, Costea, Neacșu, Ceapă, Ov. Popescu.

”A fost o victorie muncită”

Adi Popa și-a felicitat colegii după cel de-al doilea succes consecutiv din acest sezon: ”A fost o victorie muncită. Ne așteptam la un meci greu, mai ales că am jucat la Potcoava, pe un teren mai îngust. Am întâlnit o echipă arțăgoasă, care s-a luptat pentru fiecare minge. Importante sunt cele trei puncte. Felicitări, băieților, atât celor care au intrat de la început, cât și celor veniți de pe bancă. Am încercat să ne adaptăm la teren, la condițiile de joc. Am mai avut și alte ocazii în afara celor două goluri, prin Luci Iordache, Pîrvu a trimis mingea în bară, Ceapă a avut un șut de la 25 de metri, Florin Costea, la fel, o situație bună. Au avut și gazdele o oportunitate de a egala, prin minutul 80. S-a remarcat Eftimie. Ne bucurăm că ne-am îndeplinit obiectivul, am obținut cele trei puncte. Ne așteaptă din nou un meci greu, cu Sporting Roșiori. Avem o săptămână la dispoziție să pregătim acest joc”.

Munteanu și Preda, indisponibili cu Petrolul

Viitorul Dăești nu s-a putut baza la Potcoava pe doi jucători importanți. A lipsit Cristi Munteanu din defensivă, iar Sebi Preda a fost pe bancă, dar nu s-a aflat în deplinătatea forțelor fizice. Munteanu a acuzat probleme la inghinali. Adi Popa și Marian Deaconescu au încredere că va reveni rapid și va putea ajuta echipa în etapa viitoare. Preda se va reface și el până la partida cu Roșiori.

Articole Similare

Back to top button