Liga III

Viitorul Dăești, din nou lideră! Derby-urile din Olt și Vâlcea au readus-o pe primul loc

Sâmbătă după-amiază, stadionul din Fedeleșoiu a găzduit un nou derby județean de Liga a III-a. Viitorul Dăești, vicelidera de dinaintea acestei runde, a dat piept cu Minerul Costești. Clar, gazdele erau favorite, prin prisma poziției din clasament și a tuturor celorlalte diferențe: de lot, experiență, maturitate, de buget, de obiective. Nu s-a consemnat nicio surpriză. Formația pregătită de Adi Popa și Marian Deaconescu și-a respectat blazonul. A obținut o victorie clară: 4-0. Deschiderea scorului s-a produs în minutul 12, după o lovitură liberă execută de căpitanul Luci Iordache, din flancul drept. Cristi Munteanu, decanul de vârstă de pe teren (41 de ani), s-a înălțat dintre apărătorii oaspeților și a trimis balonul în plasă: 1-0. Toată prima repriză a aparținut Viitorului, care a încercat să ”arunce” cât mai multe mingi în careu. În minutul 18, Grosu a trecut pe lângă dublarea avantajului după un lung de linie, din dreapta, spre stânga, al lui Samson. Bălan și-a salvat echipa de la primirea golului 2. La jumătatea reprizei, Costea și Samson au mai ratat din situații bune, apoi în minutul 30, Precup a trecut pe lângă 2-0. S-a evidențiat din nou Bălan, goal-keeper-ul advers. Imediat, Sică Vlad scăpase singur spre poarta adversă, după o aruncare de la margine. A fost oprit de fluierul arbitrului, care a oferit mingea gazdelor, probabil pentru o repunere greșită. ”Minerii” nu au înțeles motivul. În minutul 36, Costești a avut o acțiune bună în careul advers. Rădulescu a trecut ușor de adversar în flancul stâng, a centrat în fața porții, dar ”Dede” Trașcă nu a reușit să-i ia față apărătorului și să pună în pericol poarta Dăeștiului. Două minute mai târziu, în 38, s-a făcut 2-0. Costea l-a pus în poziție ideală pe Vasile, care a finalizat simplu, șut cu siretul, din prima, în poarta ultimei clasate. Și în partea secundă s-a cunoscut superioritatea gazdelor. În minutul 63, s-a conturat și mai mult câștigătoarea. ”Bebe” Vasile a marcat pentru 3-0. Gabi Neacșu a avut șansa să reducă din diferență. A scăpat pe contraatac, a șutat spre colțul lung, dar pe lângă transversală. Sebi Preda a pus punct partidei la scorul de 4-0, după o pasă pe culoar primită de la Adi Popa. În urma acestui rezultat, dar și al celui de vineri, din derby-ul Oltului, dintre Vedița Colonești și CSM Slatina (1-1), Viitorul Dăești a revenit în fruntea ierarhiei Seriei a VI-a. Pentru trupa lui George Popolan urmează două deplasări dificile, la Alexandria și Filiași.

Doi vâlceni, în brigada care a oficiat jocul de la Fedeleșoiu

Referitor la derby-ul vâlcean, mai trebuie spus că din brigada delegată de CCA au făcut parte și doi vâlceni, Alexandru Mihăilă și Silviu Costache. La centrul s-a aflat Eduard Belega, din Câmpulung Muscel.

Iustin Lungu a debutat la Liga a III-a

După Cătălin Păușescu, a mai venit rândul unui portar vâlcean să debuteze în Liga a III-a. Iustin Lungu a fost titularizat în derby-ul județean, dintre Dăești și Costești. Își va aminti, cu siguranță de acest joc, mai ales că a fost unul încheiat cu o victorie la scor alb, 4-0 pentru formația sa, Viitorul Dăești. Iustin, un tânăr goal-keeper format de Tavi Mâțoc, la CN ”Gib Mihăescu” Drăgășani, aflat acum sub supravegherea lui Dragoș Geantă, are doar 17 ani și tot timpul înainte pentru a demonstra că merită să ajungă la Liga I.

Viitorul Dăești: Lungu – Samson, Pîrvulescu, Munteanu, Grosu, Precup, Iordache, Vasile, Preda, Mitru, Costea. Au mai jucat: Roșianu, Ov. Popescu, Ceapă, A. Popa și Alin Bunescu.

Minerul Costești: Bălan – A. Diaconescu, Pufu, Zotică, Proteasa, Casoni, Rizea, Vlad, Rădulescu, Trașcă, Nicolaescu. Au mai intrat: Vladu, G. Neacșu, Pașoi, Neacșa, Păun.

Articole Similare

Back to top button