Diverse

Victorie pentru tricolore, în primul meci oficial al anului

Voina Radu08-8 (1)România – Portugalia 35-24

Prima reprezentativă a ţării noastre a ales Vâlcea pentru primul meci oficial al anului. Naţionala pregătită de tehnicianul Oltchim-ului, Radu Voina şi de Luminiţa Dinu, a întâlnit-o miercuri, 19 octombrie, în Sala Sporturilor „Traian” din Rm. Vâlcea, pe Portugalia, într-un meci contând pentru preliminariile Campionatului European din 2012. O partidă lejeră pentru „tricolore”, care nu i-a atras prea mult nici pe suporteri. Aproximativ 1500 de iubitori ai handbalului feminin au ales să vină la Polivalentă pentru această întâlnire, considerată precum una amicală, un meci de verificare, lipsit de presiune. Gradul scăzut de dificultate al jocului a făcut, însă, ca jucătoarele convocate de selecţioner să nu forţeze, iar acest lucru s-a văzut pe tabelă la un moment dat. Au început meciul cu frâna de mână trasă, permiţând echipei oaspete să ţină ritmul. Jucătoarele Oltchim-ului (Tolnai, Farcău, Ardean, Stanca şi Fiera) au forţat apoi un pic, iar rezultatul s-a văzut imediat: 7-2 pentru naţionala ţării noastre, după zece minute de joc. N-am reuşit să menţinem diferenţa. Relaxarea a pus stăpânire pe jocul româncelor, care în minutul 20 mai aveau un avantaj de doar un gol: 9-8. Atunci şi-a intrat în rol Oana Manea, căreia i-a aparţinut finalul de primă repriză. Patru reuşite pentru ea şi un rezultat puţin mai convingător: 15-12.

Radu Voina a rulat tot lotul

În partea secundă a întâlnirii, Portugalia a fost făcută knock-aut de o primă reprezentativă a ţării noastre care şi-a permis să-şi prezinte şi jucătoarele de viitor, pe care s-ar putea baza după ce actuala generaţie îşi va încheia misiunea. În jocul cu Portugalia, cu precădere în cea de-a doua parte a întâlnirii, au fost testate handbaliste tinere, de 17 ani, precum portarul Denisa Dedu, care a avut, dealtfel, o evoluţie bună, dar şi Eliza Buceschi sau Alexandra Gogoriţă. Li s-a mai oferit şansa să-şi arate calităţile jucătoarelor Carmen Cartaş, Amelia Busuioceanu, Mihaela Tivadar. Celelalte, aproape toate jucătoare de la Oltchim (cu excepţia Cristinei Vărzaru, singura „stranieră” din lotul rulat de Radu Voina), au făcut ce-au ştiut şi astfel diferenţa a crescut treptat. Din cele 16 jucătoare alese pentru meciul cu Portugalia, 9 au fost de la campioana României, care astfel şi-a pus amprenta spre un nou succes al Naţionalei. „Tricolorele” au reuşit să câştige la 11 goluri diferenţă, cu scorul de 35-24, partida cu Portugalia. Cea mai bună marcatoare din tabăra română a fost Oana Manea, autoare a şapte goluri. Ea a fost urmată în clasament de Stanca (6 goluri), Buceschi (4), Vărzaru (3), Ardean (3), Vizitiu (3), Busuoiceanu (2), Farcău (2), Curea (2), Chirilă (1), Fiera (1), Cartaş (1).

Sâmbătă, cu Grecia

În afara meciului cu Portugalia, prima reprezentativă a ţării noastre mai are programată încă o partidă de „verificare”, dar oficială, cu Grecia, din preliminarii Campionatului European din 2012. Aceasta va avea loc sâmbătă, 22 octombrie, de la ora 17.00. După această întâlnire, prima reprezentativă a ţării noastre va mai disputa un turneu amical, apoi va merge în Brazilia, pentru Campionatul Mondial, iar în martie 2012 va juca din nou în preliminariile Campionatului European. România va da piept atunci cu selecţionata Serbiei.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button