Administratie

Vânătorii de evenimente n-au ratat, weekendul trecut, Învârtita Dorului

vaideeni invartitaWeekendul trecut, la Vaideeni, primarul PC Ivan Jinaru a organizat cea de-a 43-a ediţie a celebrei sărbători Învârtita Dorului.
Ca în fiecare an, evenimentul a captat atenţia foarte multor politicieni, primari, istorici, scriitori, şefi de instituţii şi ziarişti, care au urmărit cu interes programele şi concursurile de muzică şi dans popular pregătite de organizatori. Artişti şi păstrători de tradiţii din toate colţurile ţării au venit la Vaideeni pentru a-şi promova zestrea populară.
Primarul Ivan Jinaru a încercat şi a şi reuşit ca sărbătoarea să nu fie politizată în niciun fel. De altfel, el i-a invitat la Învârtita Dorului pe toţi liderii politici vâlceni. Chiar din debutul evenimentului, când invitaţii au avut ocazia să-şi transmită mesajele, alesul PC a avut grijă ca politicienii care nu se agreează să stea la o distanţă considerabilă unii de alţii sau să fie despărţiţi măcar de colegi mai pacifişti. La Învârtita Dorului, democrat-liberalii au venit în formulă completă: ministrul Valentin Iliescu, senatorul Dorel Jurcan, prefectul Petre Ungureanu, vicepreşedintele CJV Romulus Bulacu, deputaţii Samoil Vâlcu şi Sorin Zamfirescu. De la PNL, au fost prezenţi deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea, senatorul Emilian Frâncu, directorul Adam Jinaru şi consilierul judeţean Ilie Fârtat. Partidul Social-Democrat a fost reprezentat de deputatul Aurel Vlădoiu, prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene, de vicepreşedintele CJV Dumitru Persu, secretarul executiv al PSD Vâlcea, de consilierul judeţean Laurenţiu Popa, preşedintele filialei locale, Achim Băluţă, dar şi de primarii Sorin Romcescu (Slătioara), Mihai Ionescu (Cernişoara) şi Dumitru Pearcu (Tomşani). Dintre VIP-uri, în mulţime însă, se mai evidenţiau Mihai şi Anuţa Handolescu şi Ion Crăciunescu (patronul firmei Diana).
Atmsfera a fost foarte plăcută, motiv pentru care în acest an nu i-am vânat pe politicieni pentru a vedea ce trăsnăi mai fac, ci ne-am aşezat cuminţi la rând la mici şi bere. Punem pariu, însă, că şi de această dată, Anuţa Handolescu şi-a cumpărat de un milion sau două turtă dulce, alviţe şi vată pe băţ. De asemenea, Cristian Buican şi-a cumpărat sigur un clop, pe care să-l asorteze cu şepcile de pescuit sau vânătoare pe care le are în colecţie.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button