Diverse

Vacanţă, dar doar pentru câteva jucătoare din lotul Vâlcii

După confruntarea cu Ikast, de duminică, din Sala „Traian”, „municipalele” au intrat în vacanţă. Nu toate, ci doar o parte dintre ele. Cele mai multe se pregătesc pentru acţiunile loturilor naţionale. La cel al României au fost convocate cinci jucătoare. Este vorba despre Diana Ciucă, Yuliya Dumanska, Cristina Florica, Ana Maria Popa şi Raluca Băcăoanu, care vor participa la Trofeul Carpaţi. O parte dintre ele pot rămâne la Naţională şi pentru Campionatul European, care va debuta la finele acestei luni, în Franţa. Vasileuskaya va merge, în perioada următoare, la Naţionala Belarusului, Glibko, la cea a Ucrainei, Fernandez, la prima reprezentativă a Spaniei, Blazek la echipa Austriei, iar Petrovic se află în lotul lărgit al Serbiei pentru turneul final din Franţa. Celelalte jucătoare ale SCM-ului vor avea liber până pe 2 decembrie. Pe 3 decembrie au programat deja primul antrenament de după vacanţă. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button