Diverse

„Haita” Stăncuţei Guiu, lideră incontestabilă în Seria E a Campionatului Naţional de Juniori 2

Sâmbătă, 17 noiembrie, echipa de handbal masculin a Vâlcii, CSŞ Municipiul Rm. Vâlcea, a disputat derby-ul Seriei E din Campionatul Naţional. Lidera la zi a înfruntat echipa de pe locul secund, pe CSŞ Craiova. Elevii Stăncuţei Guiu au fost copleşiţi de emoţii în startul întâlnirii. În schimb, handbaliştii din Bănie au părut stăpâni pe situaţie în primele minute. S-au instalat la timonă, însă dominarea acestora nu a durat mult. Gazdele au revenit în joc şi au preluat frâiele partidei. Derby-ul s-a încheiat cu victoria vâlcenilor. A fost 27-23 pentru CSŞ Municipiul Rm. Vâlcea, care a ajuns, astfel, la şase victorii în şapte etape şi la un avans de cinci puncte faţă de formaţia din Bănie, ocupanta locului secund. Ca şi rezultat negativ, Vâlcea are doar o remiză, în deplasare, cu CSŞ Hunedoara. În faţa acesteia, tinerii handbalişti vâlceni îşi pot lua revanşa în ultima etapă din sezonul regulat, pe 15 decembrie, chiar la poalele Capelei. În meciul cu CSŞ Craiova, cel mai bun marcator al grupării pregătită de Stăncuţa Guiu a fost Tudor Prală, autor a opt goluri. Au mai înscris pentru CSŞ Municipiul Rm. Vâlcea: Valentin Andrei (4 goluri), Armand Gheorghe (4), Alex Voiculescu (4), Teodor Ancuţa (3), Flavius Petrache (2) şi Andrei Călinescu (2). „Oaspeţii au condus la început, au venit tare peste noi, dar noi am reuşit să ne mobilizăm şi am preluat controlul jocului. Am arătat ca o echipă! Băieţii s-au prezentat foarte bine. Cei de la Craiova au început să se certe, iar noi am profitat de degringolada din echipa lor. A fost emoţionant. Mă bucur că băieţii au demonstrat că nu degeaba suntem pe primul loc”, a spus Stăncuţa Guiu, după cel mai recent succes înregistrat de echipa sa. În etapa viitoare, CSŞ Rm. Vâlcea va juca în deplasare, cu penultima clasată, CSŞ Drobeta Tr. Severin. După acest meci, Vâlcea mai are alte două partide de disputat din prima parte a sezonului. Apoi va începe un alt campionat, „Valoare”, la care au dreptul de participare primele trei clasate din fiecare serie. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button