Administratie

Uniunea Europeană finanţează proiectul „Îmbunătăţirea eficacităţii organizaţionale în Primăria Municipiului Drăgăşani”

COMUNICAT  DE  PRESĂ

MUNICIPIUL DRĂGĂŞANI, în calitate de beneficiar, anunţă finalizarea implementării proiectului ÎMBUNĂTĂŢIREA EFICACITĂŢII  ORGANIZAŢIONALE ÎN PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DRĂGĂŞANI”. Implementarea proiectului a demarat pe data de  25 August 2009 şi a fost finalizată pe data de 24.09.2010. Proiectul a fost finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007 – 2013, Axa1, domeniul 1.3, operaţiunea „Module de pregătire în domenii ca achiziţii publice, ECDL, limbi străine, dezvoltare de proiecte, licitarea şi managementul proiectelor”.
Codul SMIS al proiectului: 3017
Valoarea totală eligibilă a proiectului a proiectului: 291.230 lei, din care:
– 247.545,50 lei  valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European;
– 37.859,90 lei    valoare eligibilă nerambursabilă din Bugetului Naţional;
– 5.824,60 lei      valoare eligibilă din Bugetului Local  al Municipiului Drăgăşani.
Proiectul  a avut ca obiectiv general dezvoltarea şi îmbunătăţirea structurilor şi procesului ce contribuie la creşterea eficacităţii şi eficienţei organizaţionale în primăria municipiului Drăgăşani.
Scopul proiectului a constat în dezvoltarea nivelului de pregătire şi a competenţelor profesionale ale personalului cu funcţii de conducere şi execuţie din cadrul Primăriei Municipiului Drăgăşani, pentru a putea realiza un management public performant în administraţia publică locală.
Grupul ţintă este format din:
– Beneficiari direcţi:
80 de persoane din Primăria Municipiului Drăgăşani. Aceştia au fost implicaţi în elaborarea proiectului prin participarea la acţiunile de măsurare a nevoilor de instruire. Totodată, ei vor contribui la implementarea proiectului datorită modului interactiv în care sunt gândite să se desfăşoare cursurile de instruire/formare.
– Beneficiari indirecţi:
Locuitorii municipiului Drăgăşani şi zonei limitrofe, comunitatea de afaceri, sectorul societăţii civile, locuitorii din judeţul Vâlcea care sunt factori interesaţi în dezvoltarea municipiului Drăgăşani.
Principalele activităţi ale proiectului sunt:
1. Formarea  echipei de proiect;
2. Achiziţiile publice: selecţia şi contractarea furnizorilor de produse şi servicii (prin achiziţii publice);
3. Furnizarea cursurilor de instruire pentru cei 80 de participanţi ai primăriei;
4. Realizarea studiului privind analiza atitudinii şi satisfacţiei în muncă a personalului primăriei;
5. Publicitate şi informare în proiect (activităţi de publicitate şi informare cu respectarea manualului de identitate vizuală);
6. Monitorizarea proiectului şi evaluarea internă a proiectului;
7. Auditul proiectului .
Perioada de implementare a proiectului este de 13 luni.
Locul de desfăşurare a proiectului: MUNICIPIUL DRĂGĂŞANI
În urma implementării proiectului s-au obţinut următoarele rezultate:
– Un studiu privind analiza atitudinii şi satisfacţiei în muncă a personalului primăriei ;
– Cei 80 de participanţi din cadrul Primăriei Municipiului Drăgăşani care au beneficiat de perfecţionare în cadrul cursurilor din acest proiect, vor constitui persoane resursă pentru colegii lor din primărie şi vor sprijini transmiterea de “know how“ şi procesul de modernizare şi eficientizare a administraţiei publice locale;
– Cei 15 participanţi ce au fost certificaţi ca şi formatori, vor constitui un nucleu de specialişti ce vor preda mai departe pentru administraţia publică locală, multiplicând astfel cu costuri minime rezultatele acestui proiect şi asigurând continuarea lui după terminarea finanţării.
– Materialele de instruire dezvoltate şi actualizate pentru administraţia publică locală la nivelul anului 2009 şi în conformitate cu standardele Uniunii Europene, constituie o resursă preţioasă ce poate fi folosită pentru restul personalului din primăria municipiului Drăgăşani, fără costuri suplimentare, pentru continuarea şi multiplicarea cursurilor deja livrate, în anii următori.
– Revizuirea planului de formare a personalului din primăria municipiului Drăgăşani, făcută pe baza rezultatelor studiului privind satisfacţia în muncă a angajaţilor, va avea un impact real asupra formării şi perfecţionării viitoare eficiente şi eficace a personalului din primărie.
– Acest proiect a asigurat pregătirea şi perfecţionarea profesională necesară punerii în practică a programului de dezvoltare locală, dezvoltă capacitatea de training a primăriei şi contribuie astfel esenţial la realizarea obiectivului general strategic de dezvoltare, constituind un bun fundament pentru proiectele viitoare dorite de primărie şi cetăţeni, corelând în mod eficient şi eficace resursele APL şi ale comunităţi cu eforturile investiţionale şi cerinţele UE.
Pentru informaţii suplimentare, pot fi contactaţi domnul Nedelcu Cristian, Primarul municipiului Drăgăşani – manager de proiect şi doamna Drăghici Maria, Director Administraţia Publică Locală – asistent coordonator manager de proiect  la telefon şi fax 0250 811 990, sau prin e-mail la draghicim27@yahoo.com.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button