Administratie

Un nou drum, mai scurt, de la Budeşti la Rm. Vâlcea. Licitaţia este în desfăşurare

Ion Vlădulescu, primarul comunei Budeşti, a reuşit în cele din urmă să obţină fonduri pentru construcţia unei variante mai scurte de legătură între DJ 678 şi DN 67, prin luncă, de la Barza până la podul dinspre Ambient – Rm. Vâlcea. Proiectarea şi execuţia sunt în licitaţie în acest moment, iar finanţarea va fi asigurată prin PNDL. „Aşa cum am mai spus, după ce vom realiza acest nou drum, mulţi locuitori din zonă vor evita DN 7. Asta înseamnă implicit reducerea numărului de accidente şi a blocajelor în trafic, în intersecţiile de la Vadova şi PECO Boromir. Pe de altă parte, acest nou drum va pune în valoare zona pe care o traversează. Investiţia nu implică despăgubiri, întrucât drumul există şi ne aparţine, numai că este de pământ şi e aproape impracticabil”, a făcut cunoscut primarul din Budeşti. Ionel Vlădulescu a adăugat că valoarea menţionată în contractul de finanţare se ridică la aproape 5 milioane de lei, iar noul drum va avea o lungime de aproximativ 3,5 kilometri.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button