FotbalDiverse

Un fost coechipier al lui Bogdan Vătăjelu, de la Sparta Praga, a decedat într-un accident auto

* este vorba de cehul Josef Sural (28 de ani)

Paştele a venit cu o veste foarte tristă pentru Bogdan Vătăjelu, care e legitimat, în prezent, la echipa cehă FK Baumit Jablonec. Fotbalistul vâlcean a aflat cu stupoare vestea morţii unui fost coechipier de-al său, din perioada în care evolua la Sparta Praga. Este vorba de cehul Josef Sural, în vârstă de 28 de ani, care făcea parte, din această iarnă, din lotul echipei Alanyaspor (locul 5 în prima ligă din Turcia). Vătăjelu şi Sural au evoluat împreună timp de doi ani la multipla campioană a Cehiei, între ianuarie 2017 şi ianuarie 2019.

Internaţionalul ceh a pierit în noaptea de 28 spre 29 aprilie, după ce microbuzul în care se afla alături de alţi şase coechipieri s-a răsturnat, din câte se pare, din cauza faptului că şoferul ar fi adormit la volan. Deşi a fost transportat urgent la cel mai apropiat spital, Josef Sural nu a mai putut fi salvat. Toţi ceilalţi fotbalişti care s-au mai aflat împreună cu el în microbuzul respectiv au scăpat nevătămaţi. Duminică, 28 aprilie, echipa Alanyaspor a obţinut o remiză în deplasare, în fieful formaţiei Kayserispor (1-1), într-un meci în care Sural a fost doar rezervă. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button