FotbalDiverse

Un arbitru vâlcean, martor la performanţa uriaşă a „tricolorilor” din Italia. Va fi pe stadion şi la meciul cu Franţa

A fost o săptămână magică pentru fotbalul românesc! Echipa naţională de tineret a reuşit o performanţă uriaşă la Campionatul European din Italia şi San Marino. După o victorie categorică, cu 4-1, în faţa Croaţiei, „tricolorii” au dat tot patru goluri şi Angliei, una dintre cele mai puternice selecţionate de pe bătrânul continent. Vineri seara, trupa lui Mirel Rădoi s-a impus cu scorul de 4-2 în faţa englezilor şi a făcut un pas mare către calificarea în semifinalele competiţiei, rezultat ce asigură şi calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Pentru reprezentativa Under 21 a ţării noastre au punctat Puşcaş (din 11 metri), Ianis Hagi şi „Mbappe” Florin Coman, care a fost autorul undei „duble”. La aceste evenimente istorice pentru fotbalul românesc a fost martor şi un arbitru vâlcean. Este vorba despre Annellice Ionescu, fiica lui Dobrin Ionescu. Annellice şi Dobrin Ionescu s-au regăsit printre miile de suporteri români prezenţi pe stadion atât la partida din San Marino, cât şi la cea de la Cesena.

„Nu vă puteţi imagina ce sentimente am trăit. A fost de nedescris, o atmosferă fantastică! Am plâns de fericire! A fost cel mai frumos cadou pe care aş fi putut să-l primesc la majorat. Tata e dinamovist, eu stelistă, dar pe stadion toţi am fost români. Au mai fost şi alţi vâlceni în tribune. Noi ne-am dus la meciuri împreună cu foştii colegi ai tatălui meu de la fotbal, Cornel Drăguşin şi Marian Georgescu. La stadion am făcut poze şi am vorbit cu tatăl şi sora lui Puşcaş. Dacă ne calificăm în semifinale, o să merg la hotelul unde e cazată Naţionala, să-i întâlnesc pe Hagi, pe Rădoi, pe Coman şi toţi ceilalţi. Voi fi pe stadion şi la meciul cu Franţa. Am bilet la autocar pentru întoarcerea în ţară pe 25 iunie. Voiam să fiu alături de cea mai bună prietenă a mea la petrecerea de majorat. Dar dacă ne calificăm în semifinale, mai rămân în Italia. Nu pot să ratez un astfel de moment istoric pentru fotbalul românesc”, a spus Annellice Ionescu, cu privire la experienţele trăite în ultimele zile alături de „tricolori”.

Annellice, care arbitrează pe plan judeţean, în cadrul competiţiilor organizate de AJF Vâlcea, a împlinit, recent, 18 ani. Petrecerea de majorat a dat-o la Accademia del Gusto, unde i-au fost alături zeci de prieteni. Atmosfera a fost întreţinută formaţia Pleantă, fratele lui Adi de la Vâlcea, Alin, de Dănuţ de la Vâlcea. A felicitat-o şi bunica Nineta Popa, renumita interpretă de muzică populară căsătorită cu bunicul lui Annellice, Constantin Ionescu, inginer de sunet binecunoscut printre artişti. Costică Ionescu şi-a pus amprenta şi pe cariera Marianei Ionescu Căpitănescu, cu care a fost căsătorit înainte de a-şi uni destinul cu cel al Ninetei Popa. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button