Liga a II-a se va încheia la finele acestei săptămâni. Mai exact, play-out-ul. CSC 1599 Șelimbăr va disputa ultimul meci al sezonului, din eșalonul secund, pe stadionul din Rm. Vâlcea. Va întâlni Csikszereda Miercurea Ciuc, în ”finala” pentru locul 1 în grupa A din play-out. Ambele se află acum la egalitate de puncte. Confruntarea va avea loc sâmbătă, 6 mai, de la ora 11.00, în Zăvoi. ”Călăreții roșii” vor evolua și în campionatul viitor la acest nivel. Rămâne de văzut unde, dacă revin acasă sau vor primi acordul pentru a juca la Sibiu.
În Zăvoi ar putea ajunge Viitorul Dăești, dacă reușește să prindă barajul de promovare și să facă pasul către eșalonul secund.
FOTO: CSC 1599 Șelimbăr