Diverse

Trupa lui Cătălin Sima a obţinut biletul pentru turul 2

Sâmbătă, 14 august, echipele de „judeţ” au redebutat în meciurile oficiale, AJF programând primul tur al noii ediţii de Cupa României. Printre meciurile disputate s-a numărat şi cel de la Stroeşti, dintre Prim din localitate şi AS 2009 Popeşti. Întâlnirea între cele două nu s-a mai lăsat cu scandal, precum în sezonul trecut, însă au fost câteva îmbrânceli care au făcut ca partidă să fie destul de încinsă, în ton cu vremea de afară. Gazdele credeau că vor mai juca şi în această săptămână în Cupă, după ce au reuşit destul de rapid să deschidă scorul. Au condus cu 1-0 la pauză, însă în partea secundă popeştenii au reuşit să restabilească echilibrul, iar apoi au preluat conducerea şi până la final n-au mai cedat teren. Cosmin Streinu şi Dima, de două ori, au asigurat succesul formaţiei din Popeşti. AS 2009 s-a impus cu 3-1 la Stroeşti, astfel obţinând biletul pentru turul 2, ce se va desfăşura sâmbătă după amiază. Îmbucurător pentru Cătălin Sima, antrenorul-jucător al echipei din Popeşti, nu a fost doar rezultatul, ci şi faptul că victoria a fost obţinută în condiţiile în care pe teren s-au aflat mai mulţi tineri. Au fost titulari 6 jucători sub 21 de ani, printre ei regăsindu-se şi portarul Dinescu, jucător pe care nu s-a pus baza până acum, fiind abia a treia opţiune în ceea ce priveşte postul pe care joacă.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button