Diverse

Tricolorele participă la Cupa Mondială

Voina_Radu-feb09-1• în această săptămână, la turneul amical din Danemarca, România înfruntă, în prima fază, Danemarca, Rusia şi Suedia

În această săptămână, la Aarhus, în Danemarca, va avea loc o nouă ediţie a tradiţionalului turneu amical, „Cupa Mondială” (care aduce mai degrabă cu un Campionat European, pentru că se înfruntă, de regulă, forţele handbalului de pe continentul nostru). România, considerată de către toţi specialiştii din handbalul mondial drept una dintre cele mai în formă echipe ale momentului, a fost invitată şi de această dată la startul competiţiei.
Întrecerea din 2009 se va desfăşura în perioada 22-27 septembrie.

În Danemarca vor fi prezente opt echipe, care vor fi împărţite în două grupe de câte patru. În prima fază se va juca după sistemul fiecare cu fiecare, după care primele două clasate din fiecare grupă vor accede în semifinale. Acestea se vor juca în sistem încrucişat: 1A – 2B, respectiv 1B – 2A. Ulterior, vor avea loc finalele.
La „Cupa Mondială” din acest an, tricolorele au nimerit într-o grupă de foc. Astfel, echipa României va juca împotriva echipei gazdă, Danemarca, a Rusiei şi a Suediei. Din cealaltă grupă fac parte Franţa, Norvegia, Ungaria şi Germania.

România vrea trofeul

Tricolorele nu au înregistrat niciodată o performanţă deosebită la Cupa Mondială din Danemarca în toate participările precedente, lucru care s-ar putea schimba în acest sezon. Aşa cum se cunoaşte, anul trecut, România nu s-a calificat nici măcar în semifinale, iar antrenorul Radu Voina nu vrea ca „performanţa” din 2008 să se mai repete şi acum. „Vom încerca să facem o figură frumoasă la această competiţie. Sperăm să nu fie accidentări şi să ne întoarcem acasă după ultima zi a turneului, ceea ce ar însemna că vrem să disputăm finala”, a declarat Voina înainte de plecarea spre Danemarca.

11 vâlcence în lot

Lotul naţional al ţării noastre s-a reunit săptămâna trecută, mai precis joi, 17 septembrie, la Bucureşti, iar după câteva zile de pregătire – sub comanda antrenorilor Radu Voina şi Vlad Caba – a plecat spre Danemarca. Pentru „Cupa Mondială”, au fost convocate nu mai puţin decât 11 handbaliste de la Oltchim Rm. Vâlcea, campioana en-titre a ţării. Singurele „straniere”, extrema Cristina Vărzaru (Viborg HK) şi interul Carmen Amariei (FCK Handbold Copenhaga) – ultima dintre acestea, chemată de urgenţă în locul Narcisei Lecuşanu, devenită indisponibilă din punct de vedere medical – vor face joncţiunea cu restul lotului luni, 21 septembrie, direct în Danemarca.

Lotul României pentru Cupa Mondială:
Portari: Paula Ungureanu, Florentina Stanciu, Mihaela Smedescu
Extreme: Valentina Ardean, Iulia Puşcaşu, Ramona Maier, Cristina Vărzaru
Pivoţi: Oana Manea, Ionela Stanca
Interi: Cristina Neagu, Adina Fiera, Ada Moldovan, Melinda Geiger, Patricia Vizitiu, Clara Vădineanu, Carmen Amariei

Cupa Mondială / Aarhus (Danemarca)
22-27 septembrie

Componenţa grupelor:
Grupa 1: Danemarca, România, Suedia, Rusia
Grupa 2: Franţa, Norvegia, Ungaria, Germania

Programul meciurilor:

* Marţi, 22 septembrie
Ungaria – Germania (ora 15.00)
Suedia – Rusia (17.00)
Franţa – Norvegia (19.00)
Danemarca – România (21.00)

* Miercuri, 23 septembrie
Germania – Franţa (ora 15.00)
Rusia – România (17.00)
Norvegia – Ungaria (19.00)
Danemarca – Suedia (21.00)

* Joi, 24 septembrie
Franţa – Ungaria (ora 15.00)
România – Suedia (17.00)
Norvegia – Germania (19.00)
Danemarca – Rusia (21.00)

* Semifinalele vor avea loc sâmbătă, 26 septembrie, de la orele 15.15, respectiv 17.15, iar finalele se vor juca duminică, 27 septembrie, de la ora 16.30 (cea mică), respectiv 18.30 (cea mare)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button