Fără categorieLiga IVFotbal

Topologul Galicea a câştigat primele două amicale din pauza de iarnă

Glavan_AdrianTopologul Galicea a triumfat cu scorul de 4-3 în meciul cu Căpşunarii Buneşti, care s-a disputat la finele săptămânii trecute. Echipa antrenată de Adi Glăvan a punctat printr-o „dublă” semnată de noua achiziţie Mihai Jugănaru, celelalte două reuşite fiind, de fapt, autogoluri. Pentru lidera Seriei Nord din Liga a IV-a, acesta a fost cel de-al doilea amical din pauza de iarnă, după cel cu juniorii echipei Posada Perişani, care a avut loc tot pe terenul II din Galicea, situat în satul Ostroveni, când Topologul s-a impus cu 7-0. Antrenorul-jucător de la Topologul Galicea a precizat că următorul meci de pregătire va avea loc duminică, 21 februarie, de la ora 11.00, în deplasare, cu AS Căzăneşti, codaşa Seriei Nord a Ligii a V-a. Adi Glăvan a mai spus că va încerca să aconteze încă un joc amical, la mijlocul săptămânii viitoare, dar încă nu a găsit o adversară disponibilă. Apoi, galicenii vor disputa urma primul meci oficial din acest an, cu Voinţa Orleşti, pe teren propriu, în optimile Cupei României.

„Din momentul în care se va relua campionatul, vom continua să facem pentru încă vreo trei săptămâni câte un antrenament, ca să ne intrăm în formă. Ulterior, cam din momentul când va începe play-off-ul, ne vom reuni doar la meciurile din week-end, ca şi în prima parte a sezonului”, a precizat Glăvan. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button