Diverse

Toma Pleşa ar putea fi numit manager la Ştiinţa Bacău

* fostul arbitru internaţional este foarte aproape de a fi inclus într-un amplu proiect pregătit la Bacău pentru revigorarea handbalului din localitate
* în cazul în care Pleşa va ajunge la clubul moldovean, s-ar putea organiza în perioada următoare alegeri pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al AJH, ocupată în prezent de fostul arbitru vâlcean

După aproape o lună petrecută departe de România, timp în care a făcut naveta între Germania şi Danemarca – acolo unde s-au desfăşurat meciurile echipei naţionale de handbal feminin de la Campionatul European, fostul arbitru internaţional, Toma Pleşa, s-a întors doar temporar acasă, la Rm. Vâlcea. Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Handbal intenţionează să-şi mute „cartierul general” la Bacău, acolo unde i s-a propus de către administraţia publică locală, în speţă de primarul Romeo Stavarache, să fie coordonatorul unui amplu proiect, de durată, ce vizează în principal revigorarea handbalului din localitate. Toma Pleşa ar urma astfel să devină manager al secţiei de handbal a Ştiinţei Bacău, club care se vrea transformat în CSM Bacău. Se va ocupa atât de echipa de handbal masculin, ce ocupă în prezent locul 7 în Liga Naţională, cât şi de cea feminină, Ştiinţa Dedeman Bacău, care activează în prezent în Divizia A şi se situează în acest moment pe locul 2 în seria A, la patru puncte distanţă de ocupanta primului loc, CSM Ploieşti. Conform planului, echipa masculină ar trebui să se bată în doi-trei ani la titlul naţional, iar cea feminină, după promovarea în Liga Naţională, va încerca să lupte pentru ocuparea unei poziţii care să o ducă în cupele europene. Iar pentru că la Bacău sportul se mănâncă pe pâine, în oraş se va construi cea mai modernă sală polivalentă din România. Administraţia publică locală a primit acceptul pentru un proiect ce va fi demarat în perioada următoare şi care vizează construirea unei săli de sport ce va avea o capacitate de 10 mii de locuri.
Altfel, dacă Toma Pleşa va merge în Moldova, ar putea decide să renunţe la funcţia ocupată în cadrul Asociaţiei Judeţene de Handbal Vâlcea. În acest caz, o altă persoană va asigura interimatul până când se vor organiza alegeri pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al AJH. (Simona SIMA)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button