Administratie

Toma Ciolacu vrea să pună în valoare vechile şcoli din Stroeşti

La Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România, care a avut loc la începutul acestui an, primarii au adus în discuţie o problemă cu care se confruntă în încercarea de a crea condiţii de nivel european pentru comunităţile din mediul rural: imposibilitatea schimbării destinaţiei clădirilor care cândva au funcţionat ca şi şcoli. Primarul Toma Ciolacu, din Stroeşti, se află într-o astfel de situaţie. ”Avem în vedere un program de reabilitare a tuturor şcolilor de pe teritoriul comunei Stroeşti care nu mai sunt funcţionale. La Asociaţia Comunelor din România am discutat cu ministrul Educaţiei despre acest subiect şi toţi primarii am solicitat să se facă ceva astfel încât Consiliul Local să nu mai fie condiţionat de avizul Ministerului pentru a da clădirilor vechi, care au funcţionat pe vremuri ca şi şcoli, o altă destinaţie. Vechile şcoli au rămas în paragină pentru că nu au mai fost copii care să înveţe în ele. E clar că ele nu mai pot avea aceeaşi utilitate. Noi, pe teritoriul comunei, avem trei astfel de clădiri, în Pojogi, Obroceşti şi Dianu, care cândva au funcţionat ca şi şcoli. Căutăm soluţii pentru a le reabilita pe un program european sau prin fonduri proprii. Dar mai întâi trebuie să avem cadrul legal pentru a le putea da o altă destinaţie. Poate fi făcut un after school, o tabără pentru copii, un atelier de pictură, un muzeu, cu obiecte vechi, pe care să-l amenajăm cu sprijinul bisericilor şi al preoţilor din localitate”, a precizat Toma Ciolacu, primarul comunei Stroeşti. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button