Liga VFotbal

Tița Jr. a dat lovitura în prelungiri pentru Șirineasa! Boloșteanu, înger păzitor pentru gazde

Viitorul Șirineasa a obținut o nouă victorie italienească, cu 1-0. Formația coordonată de Daniel Băcanu și Cosmin Streinu a reușit să se impună în fața vecinilor de peste Cotoșmanu, de la Roești. A fost un succes norocos, după cum au recunoscut și gazdele. Lovitura decisivă a dat-o Tița Jr. (Adi), în minutele de prelungire ale meciului.

”Cred că echitabil ar fi fost un egal. Am mai avut și noi ocazii, dar oaspeții mai multe. Am avut noroc cu portarul, care ne-a scos din câteva situații grele, 4-5 ocazii ale celor de la Roești de 1-1 cu el. E un rezultat norocos, nu putem să spunem altceva. Nu avem vreun obiectiv mare. Ne dorim să rămânem în prima jumătate a clasamentului, iar în sezonul viitor poate vom vrea mai mult. Lotul, în mare, e același de anul trecut. Ne-au plecat doi juniori, unul al Cernișoara, altul în străinătate. Erau ca și seniorii, ne puteam baza pe ei. Acum avem un copil de 2008, ca și junior. Așteptăm meciurile viitoare. Următorul va fi tot acasă, cu Stejarul Vlădești”, a precizat oficialul de la Viitorul Șirineasa, Daniel Băcanu.

Articole Similare

Back to top button