Liga IV

Stejarul Vlădeşti, ultima adversară a Coziei Călimăneşti din pauza competiţională

Datorită organizării, condiţiilor de care dispune, a lotului omogen şi rezultatelor / prestaţiei din meciurile amicale, Cozia Călimăneşti este văzută drept principala favorită la câştigarea campionatului Ligii a IV-a. Vasile Ilinca, antrenorul formaţiei din staţiune, nu se hazardează, însă, să dea verdicte. ”Nu ştim la ce să ne aşteptăm. Va fi un campionat diferit de cele de dinainte de pandemie. Venim, practic, după aproape doi ani de pauză. În Liga a IV-a vor fi şi echipe pe care nu le-am mai întâlnit la acest nivel în trecut. Abia după 5-6 etape ne vom cunoaşte mai bine. În ceea ce ne priveşte, nu au apărut multe noutăţi. Au venit trei jucători, Alexandru Chiripuş, Ileana, de la Sălătrucel şi Narcis Mazilu. Sâmbătă vom disputa un ultim meci amical, în deplasare, cu Stejarul Vlădeşti. Suntem nerăbdători să înceapă campionatul. Nu am motive să cred că nu se va întâmpla acest lucru. Ştim condiţiile. Cei nevaccinaţi se vor testa. Noi nu avem decât vreo 5 jucători vaccinaţi. Suntem 16-17 cu totul. Cred că e suficient. Nu aducem jucători doar de dragul de a-i avea în lot. Degeaba avem 25 dacă rezervele nu pot să se ridice la nivelul titularilor, să emită pretenţii să joace. Altfel, sunt mulţumit de cum s-au prezentat băieţii în perioada de pregătire. Au venit şi la antrenamente. Mai sunt jucători care nu se pot prezenta tot timpul, pentru că merg şi la serviciu, dar, în general, a fost bine. Aşteptăm oficialele. Va fi altceva. Abia atunci putem să ne evaluăm”, a spus Vasile Ilinca, tehnicianul Coziei, cu o săptămână înainte de startul Ligii a IV-a.

Articole Similare

Back to top button