Diverse

Stăncuţa Guiu a preluat echipa de handbal masculin a Vâlcii

După cum am mai anunţat, tinerii handbalişti de la HCM Torok, care au evoluat, în sezonul precedent, în campionatul de juniori 3, vor juca, în noul sezon, pentru CSŞ Rm. Vâlcea, în competiţia dedicată juniorilor 2. Cele două cluburi, HCM Torok şi CSŞ Rm. Vâlcea, au ajuns la un acord de colaborare pentru un an. Fosta handbalistă Stăncuţa Guiu, care a obţinut un post de titulară la catedra de handbal de la CSŞ, se va ocupa de pregătirea singurei echipe de handbal masculin din judeţul Vâlcea. Aceasta va fi ajutată pe banca tehnică de o altă fostă handbalistă, Claudia Din Mojoiu. CSŞ Rm. Vâlcea va debuta în noul sezon la finele acestei săptămâni. Handbaliştii de la poalele Capelei vor juca în Seria E a Campionatului Naţional de Juniori 2, unde se mai regăsesc formaţiile: CSŞ Sibiu, CSŞ Craiova, LPS Tg. Jiu, CSŞ Hunedoara şi CSŞ Drobeta Tr. Severin. „Am preluat echipa de băieţi de două săptămâni. Nu putem vorbi acum despre obiectiv. Bineînţeles că îmi doresc să avem rezultate cât mai bune, copiii să crească în valoare. Sistemul competiţional o să fie diferit faţă de cel de până acum. Suntem şase echipe în serie, vom juca fiecare cu fiecare, tur-retur. Primele trei clasate vor merge la turneul valoare, iar următoarele trei, la cel al speranţelor”, a spus Stăncuţa Guiu. Aceasta va debuta ca antrenor principal la CSŞ Municipal Rm. Vâlcea sâmbătă, 15 septembrie. În prima etapă, echipa vâlceană de handbal masculin va juca, pe teren propriu, cu CSŞ Sibiu. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button