Administratie

Stadionul din Malaia va fi inaugurat la vară

Lucrările la noul stadion din Malaia sunt aproape de finalizare. Primarul Sergiu Bogdan ne-a precizat că a primit toţi banii pentru proiectul iniţial, care a avut o valoare de 6 miliarde lei vechi. „Suntem mulţumiţi pentru că nu am avut probleme cu finanţarea pe durata derulării investiţiei. Mai avem de primit doar diferenţele din TVA, deoarece proiectul a fost calculat prima oară cu 19 la sută”, ne-a informat alesul PSD. Sergiu Bogdan a afirmat că preşedintele CJV, Ion Cîlea, i-a repartizat în luna martie încă 200 de milioane lei vechi pentru unele lucrări neprevăzute. „Terenul de joc a fost împrejmuit şi s-au montat stâlpii de iluminat. În perioada următoare, vom însămânţa gazonul şi vom monta cele 300 de scaune în tribună. Mai avem de amenajat interioarele vestiarelor şi să construim încă un etaj. Lucrările de mansardare nu au fost incluse însă în planul iniţial, aşa că am solicitat fonduri pe Ordonanţa 7”, a menţionat Sergiu Bogdan. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button