Spărgătorul de piatră

Vaccinul antistupidal

Am văzut alaltăieri coada. Era la televizor. De dimineaţă, s-au aşezat mulţi oameni. Erau şi tineri. Ştii, de obicei, la cozile ăstea, stau cei mai bătrâni. E la noi un obicei al cozii. Pensionarii, mai ales, le „apreciază”. „Deh, e de pe vremea lu’ împuşcatu’. Aşa ne-am învăţat; dacă stau oamenii la coadă, stăm şi noi, că sigur se dă ceva” – îmi spunea o doamna bine, probabil o fi fost profesoară înainte de pensie. N-o contrazic, stătea la coadă să-şi plătească impozitul pe casă şi prindea reducerea de ianuarie. Simţeam în ochii ei dorul vremurilor trecute. Ce cozi mari erau înainte! Dar coada asta era pentru altceva. E o gripă care bântuie planeta de vreun an şi aici fac oamenii vaccin. Lume multă, puhoi, toţi grămadă aşteaptă să se înţepe. Oare până ieri de ce nu era aşa multă lume? Cineva îmi explică – cică unul cunoscut, care era la televizor şi care dacă apărea la televizor pesemne că avea şi bani, a murit. Cum, nu ştii? M-am dumirit, e clară treaba!, boala asta nu iartă pe nimeni. Ştiam eu ceva! Am un unchi la Bucureşti, nici la vot nu vroia să meargă pentru că nu vroia să ia boala ucigaşe. Până la urmă, a mers dimineaţa devreme, pe la şapte, sperând poate că nu s-au trezit viruşii la ora aia. M-am tot gândit după aceea; ăştia mai sănătoşi probabil c-au votat cu Geoană, că avea avantaj la primele ore. Şi întreb şi eu un domn uscat, care n-avea mai mult de 65 de ani, cum de a venit aici, la institut. Tot ca mine, a văzut la Realitatea? Îmi zice că nu, că nu se mai uită la moguli, că ăştia dau faliment, că­ la el în sectorul trei sunt parcurile frumoase, nu ca-n cinci… şi că la OTV a fost Băsescu şi-a spus bancul cu Dumnezeu şi mandatul. Nu-l ştiam; mi-l spune, râd politicos. Dar cum a aflat, mă gândesc că a văzut la OTV sau o fi citit în presă. Dar ce ziar, pentru că multe nu mai sunt pe hârtie!? Nu. I-a spus administratorul că la ei la partid oamenii se duc toţi să se vaccineze. Mai puţin unul. Preda, ăla nu e de acord. Cică nu e intelectual să te duci în turmă cu toţi. La mine la partid, nu ne-au zis nimic. Am văzut ceva la televizor, pe un post local – un coleg mai în vârstă zicea de ăia care s-au bucurat în seara cu exit­-poll-urile că nu au făcut bine că au ieşit în stradă. Am mai citit asta pe undeva. Poate că s-au bucurat pentru rezultatele muncii lor. Fals, mă luminează colegul, aici, la Râmnic, a contat imaginea candidatului. Zic, e clară!, au votat numai dimineaţa. De-aia nu ne-a zis nimic, că la noi nu e riscul. Şi uite trece timpul. Unul lângă mine, are o mască, aşa, cum să-ţi spun… pe nas. E legată la spate, dar o ţine şi cu mâna. Probabil se protejează mai bine sau nu riscă s-o piardă. Are şi nişte căşti în urechi. Poate să intre şi pe acolo? – mă întreb. Mă apropii de el, să-l studiez şi să-l descos. E tânăr, deci sper că e mai deschis. Căştile sunt pentru muzică… dă uşor din cap, se uită la mine. Mă cunoaşte!? „Îs de la opt” îmi spune el. Nu e nici el din Bucureşti, e din Ardeal; ăştia sunt mai civilizaţi. Scoate căştile din urechi şi aud un ritm oriental, ca la Taraf. Îmi spune ceva despre o „prinţesă” şi un salam. Mi-e şi foame! Am fost odată la analize şi mi-a zis soţia să merg pe stomacul gol. Mi-a fost rău dup-aia. La vaccin, oare tot aşa e? Mă dau cocoş, cu „c” mic, nu cu „C” mare, că nu mai sunt la putere, şi întreb şi eu dacă e bună prinţesa asta. Zice să mă uit pe postul lui Prigoană, că are videoclip acolo. Că e pă’ sistem, că are valoare, că a fost cu ăl’ mare, bla-bla-bla. Mă enervez un pic, mi-e ciudă şi rămân uluit cum votează ăştia. Mi-amintesc de coleg cu imaginea candidatului cu tot. Deh, o fi fost şi el supărat! L-aş mai fi întrebat ceva, dar sună mobilul. E un coleg mai tânăr, cu o funcţie nouă. Scot telefonul să-i răspund. De obicei, mă caută să-mi citească dintr-un ziar mititel care mă critică. E bine că mă critică, pentru că cică aşa te îndrepţi. Odată m-a înjurat la televizor, ziaristul nu ziarul. Poate că era mai interesat de rating decât de ce va crede pe urmă lumea despre el. În fine, cu presa centrală e altfel, nu-ţi doreşti să te pui cu mogulii. La noi nu-i aşa… În fine, îi răspund colegului şi aflu că scrie şi despre el, în alt ziar… un ziar prieten. Mi-amintesc de un alt coleg de partid. Şi el scrie…la bârfe. Măcar scrie fără nume, că e de rău şi e despre colegi. Tot pentru îndreptare… Semnează în schimb, din când în cand, reclamaţii şi contestaţii. A citit mult omu’, trebuie să mai dea şi înapoi. Altfel, domn educat şi bine îmbrăcat. Mă irită însă atunci când spune că detestă proştii, şi face asta foarte des. Când bombăne, aproape neînţeles, că ăştia care sunt acum la putere în partid nu au carte cum aveau alţii odată. Eu îi zic că au, chiar mai multă, dar şi că în politică, în plus, e nevoie şi de suflet. Nu l-am convins, o să vorbesc cu Bigotti, poate-l convinge el. Apropo, cine mai are card de la Bigotti? Ştiu un amic scriitor. Mai demult, a zis că ar trebui să plec. Am vrut, dar n-am ştiut unde, aşa că am rămas. Uite c-am ajuns. Două uşi în faţă. La asta unde stăm noi la coada, scrie „vaccin AH1N1”. Lângă ea, pe uşa vecină, scrie cu litere de mână, vaccin antistupidal .Un singur om stă acolo; spune că aşteaptă de vreo două zile. Că nu se face decât o jumătate de doză şi nu vor să i-l administreze decât dacă mai vine cineva. N-a venit nimeni. Păi, şi-i zic – din tot spitalul, nicio asistentă, niciun medic? „Nimeni, nimeni!” – răspunde domnul. E, dacă „boala nu doare”, mă gândesc eu… Şi uite aşa, în faţa uşii, mă îndemn să fac şi eu vaccinul ăsta, măcar pentru a-l ajuta pe bietul om. „Ăştia deştepţi nu sunt prea fericiţi în viaţă!” îmi strigă, în acel moment, o cucoană grasă, din spate, cu părul făcut permanent şi buze lucioase. „Şi nici prea sănătoşi” – mă gândesc eu întorcându-mă spre casă, fără a mai simţi în vreun fel nevoia de a mă vacina, ci doar dorinţa de a scrie primul articol pe anul acesta, aşa cum m-a învăţat un prieten că se face despre un eveniment cu impact în actualitate.

Bogdan PISTOL